Un program hardware rareori eșuează pentru că un inginer nu poate construi ceea ce i s-a cerut. Eșuează pentru că nimeni nu a decis care versiune a cererii este cea corectă. În programele de ochelari cu cameră, aceleași întreruperi se repetă, în timp ce planul prezintă în continuare doar desenaje, scule și runde de mostre. Săptămânile pierdute se consumă pentru clarificarea unei cerințe care nu a fost niciodată înghețată, clasificarea unei cereri de modificare care a sosit fără categorie și stabilirea detaliilor componentelor și șirului modelului, de care nu răspundea nimeni. Fiecare pare mică în ziua în care apare și rămâne mică până când este prea târziu pentru a fi absorbită. Procesul de dezvoltare în sine este rareori problema; decizia lipsă este problema. Acest articol analizează cele cinci întârzieri cu care se întâlnesc cel mai frecvent cumpărătorii, arată semnul care le evidențiază pe fiecare și indică ordinea în care ar trebui eliminate. Atunci când un furnizor a publicat o parte dintr-o specificație și a lăsat restul neclarificat, catalogul pe care îl publicăm prezintă același tipar, ceea ce este util: o cerință poate exista, poate fi parțială sau poate lipsi, iar numai prima dintre cele trei variante poate fi semnată.
Cele cinci întârzieri care apar într-un proces de dezvoltare
Prima întârziere: cerința care nu a fost niciodată înghețată. A doua: cererea pe care nimeni nu a clasificat-o. A treia: componenta acceptată în principiu, dar care nu a fost consemnată în scris. A patra: șirul modelului, care era încă aproximativ corect când ambalajul a fost trimis la tipografie. A cincea: scula, pentru care există dispute privind responsabilitatea și nimeni nu se consideră răspunzător. Niciuna dintre acestea nu este o problemă de inginerie. Fiecare reprezintă o decizie lăsată nesoluționată și revine în momentul în care soluționarea ei este cea mai costisitoare, deoarece până atunci au fost deja realizate alte activități pe baza presupunerii că decizia fusese luată.
Cele cinci sunt enumerate în ordinea în care revin de obicei, nu în ordinea în care apar. Această ordine contează, deoarece costul de a lăsa fiecare în nesoluționare crește pe măsură ce programul avansează către etapele următoare. O cerință lăsată nesoluționată în etapa desenajelor întârzie doar desenajele. Aceeași cerință, lăsată nesoluționată după aprobarea artei ambalajului, impune o decizie de retipărire, iar această decizie este luată sub presiunea timpului și cu mai puține opțiuni disponibile. Când comparați două răspunsuri posibile la o întrebare nesoluționată, criteriul relevant este câte artefacte afectează fiecare răspuns: un rând din specificație, un ambalaj, un insert de manual, o etichetă, un plan de testare. Un răspuns care afectează mai puține artefacte este, în mod normal, mai ieftin de pus în aplicare, chiar dacă pare mai complicat pe hârtie.
Este util să știți care dintre cele cinci este nesoluționată chiar acum în propriul program, deoarece aceasta determină ce trebuie solicitat prima dată. Secvența de mai jos este o metodă de triaj, nu un program de lucru. O puteți aplica în orice etapă, atât cu furnizorul prezent, cât și fără acesta.
- Există o specificație scrisă și datată sau specificația există încă doar ca discuție? Dacă nu există un document, considerați cerința nesoluționată.
- Fiecare cerere de modificare are o categorie sau toate sunt tratate ca urgente? Dacă nu, clasificați-le înainte de a estima.
- Puteți indica valoarea componentei pentru fiecare SKU, nu doar pentru familia de produse? Dacă în fișier există o celulă goală, acea celulă reprezintă întârzierea.
- Există un singur registru al șirurilor modelului care alimentează ambalajul, manualul, eticheta și fișierul de produs? Dacă cineva retipărește manual șirul modelului, întârzierea este deja activă.
- Programul pentru scule indică un responsabil, o locație și o condiție de eliberare? Dacă nu, stabiliți aceste elemente înainte de prima tăiere a sculei.
Tabelul de mai jos consemnează semnul care evidențiază fiecare întârziere. Citiți-l ca pe o listă de verificare aplicată documentației proprii, apoi folosiți-l pentru a decide ce discuție să aveți în continuare și ce artefact să produceți.
Figura 1 — Cele cinci întârzieri, împreună cu primul semn care arată că fiecare este deja activă.

Prima întârziere: cerința care nu a fost niciodată înghețată
O cerință înghețată nu este un document blocat. Este o decizie care stabilește ce valoare este corectă pentru acest program, în această versiune, pentru această piață și care este consemnată în scris într-un loc la care ambele părți pot face trimitere. În practică, o cerință înghețată trebuie să acopere mai mult decât rândul din specificație la care oamenii presupun că se referă. Trebuie să precizeze varianta produsului, ramura de firmware, versiunea artei ambalajului, versiunea insertului de manual și piața în care sunt livrate unitățile. Dacă unul dintre aceste elemente rămâne nesoluționat, furnizorul nu ghicește; alege, iar va alege diferit pentru loturi diferite, ceea ce duce la apariția a trei versiuni ale aceluiași produs în cadrul unui program, fără nicio înregistrare a variantei corecte.
Costul unei cereri neînghețate apare în artefacte, nu în ședință. Un ambalaj de carton este tipărit înainte de finalizarea etichetei, astfel încât acesta conține un șir de caractere corectat ulterior de etichetă. O ramură de firmware este lansată cu un meniu care menționează o variantă nereferită în ambalaj. O linie de specificații este redactată pe baza unei linii de catalog care rezuma o familie, nu un singur SKU. Niciuna dintre aceste situații nu este vizibilă pe comanda de achiziție, iar fiecare trebuie reconciliată ulterior de cineva care acum trebuie să descopere intenția inițială.
Catalogul nostru evidențiază acest aspect fără să urmărească în mod special acest lucru. Acesta listează 28 de modele, iar fiecare dintre ele precizează un timp de încărcare. Douăzeci și șase dintre cele douăzeci și optă plafonează valoarea la două ore sau mai puțin, iar doar două se apropie de o oră. Așadar, timpul de încărcare este singura specificație pe care o publicăm pentru toate cele 28 de produse. Interfața de încărcare este publicată pentru 24 dintre acestea, fiind împărțită între magnetică și Type-C, în timp ce patru linii nu precizează deloc interfața. Versiunea wireless este publicată pentru 14 modele, dintre care două se află pe o revizie anterioară, iar restul pe cea curentă, însă unsprezece modele cu cameră nu menționează nimic despre acest aspect. Pagina certificărilor de export din catalog este o pagină cu imagini, nu o listă text. Acestea nu sunt erori. Ele reprezintă forma reală a unei specificații complete pe un ax și deschise pe altul, iar orice cumpărător care compară doi furnizori ar trebui să evalueze gradul de completitudine al fiecărei linii, fără să presupună că o celulă necompletată reprezintă doar o mică lacună.
Decizia de înghețare este o alegere de guvernanță, nu una tehnică, așadar și dovezile ar trebui să fie la fel de clare. Înghețați la o etapă bine definită, nu la o dată, deoarece datele vor fi mutate. Afișați șirul de versiuni pe fiecare artefact, păstrați întregul istoric al reviziilor, nu doar ultima versiune, și înregistrați cine a semnat. Când cereți unui furnizor să confirme o cerere, întrebați care document este cel contractual și cum ați demonstra, trei luni mai târziu, că linia pe care ați semnat-o este cea folosită de ei la producție. Un furnizor care răspunde la această întrebare cu o referință la un document a deja închis această întârziere. Un furnizor care răspunde cu o persoană se află încă în interiorul ei.
- Precizați etapa la care este înghețată specificația și stabiliți ce nu mai poate fi modificat după această etapă.
- Atribuiți fiecărui artefact propriul șir de versiuni, astfel încât o revizie a ambalajului de carton să poată fi diferențiată de o revizie a firmware-ului.
- Înregistrați piața și ramura de firmware în aceeași cerere înghețată, nu într-un fir de mesaje e-mail.
- Păstrați istoricul reviziilor în pachetul de lansare, deoarece istoricul reprezintă dovada că schimbarea a fost decisă, nu că a derivat accidental.
Întârzierea a doua: cererea pe care nimeni nu a clasificat
Cererile de modificare nu sunt problema. Cererile de modificare neclasificate sunt problema. O cerere care sosește prin chat la ora patru după-amiaza nu conține clasă, responsabil sau regulă decizională, așadar singurul răspuns sigur este de a o trata ca urgentă, iar tratarea tuturor cererilor drept urgente este echivalentă cu tratarea niciuneia ca urgente. Programul își consumă apoi capacitatea replanificându-se în loc să construiască, iar cumpărătorul pierde posibilitatea de a compara opțiunile, deoarece nimeni nu a realizat vreodată o comparație.
Clasificarea este ieftină după ce ați scris regula. O cerere este structurală atunci când modifică o unealtă, o dimensiune a carcasei, o componentă lipită prin sudură în loc de conectată sau domeniul de aplicare al unui test. Este cosmetică atunci când modifică tiparul, culoarea, finisajul, grafica sau formularea. Este funcțională atunci când modifică comportamentul, firmware-ul sau semnificația unei comenzi. Orice altă cerere este o întrebare, iar o întrebare se răspunde, nu se estimează. Regula nu trebuie să fie inteligentă. Trebuie să fie agreată înainte de sosirea primei cereri, deoarece valoarea ei constă în faptul că poate fi aplicată sub presiune, atunci când cererea sosește de la o persoană de rang superior.
Dovada care încheie această întârziere este un registru al modificărilor, iar acesta este util numai dacă are de fiecare dată aceleași câmpuri: cererea pe o singură linie, clasa, solicitantul, data primirii, artefactele afectate, decizia luată și persoana care a luat-o. Cu un astfel de registru, cumpărătorul poate pune singura întrebare relevantă privind domeniul de aplicare, adică câte modificări au fost decise și ce efect a avut fiecare asupra planului. Fără el, răspunsul este o poveste, iar poveștile nu pot fi comparate între furnizori.
Figura 2 — Traseul unei cereri care sosește fără clasă și punctul în care devine costisitoare.
Două reguli fac ca un registru să fie util. Mai întâi, o cerere neclasificată primește o dată de amânare, nu o refuzare imediată, deoarece refuzarea unei cereri fără clasificare mută întârzierea doar pe un canal fără înregistrare. În al doilea rând, clasa este stabilită în funcție de rolul care deține artefactul afectat, nu de rolul care primește cererea, ceea ce înseamnă că solicitantul nu trebuie să ghicească cât de serioasă este propria modificare.
Comparația pe care ar trebui să o faci cu un furnizor nu ține de câte modificări acceptă acesta, ci de ce se întâmplă cu o modificare pe care o refuză. Un furnizor care refuză o cerere în scris, cu motivul anexat, este mai ieftin de lucrat cu unul care acceptă totul și absoarbe costul în tăcete în programele de producție. Această diferență nu va apărea într-o ofertă și nici într-o mostră, ci doar în a cincea lună a unui program, exact motivul pentru care merită păstrat registrul.

Întârzierea trei și patru: componenta și șirul modelului
Componentele și șirurile modelelor sunt adesea tratate ca un singur element, deoarece ambele sosesc târziu, dar eșuează diferit și sunt închise cu dovezi diferite. O cerere privind o componentă este închisă printr-o valoare dintr-o specificație pentru un anumit SKU. O cerere privind șirul modelului este închisă printr-un registru din care fiecare artefact își preia datele. Confuzia dintre cele două este modalitatea prin care un program ajunge cu hardware corect și ambalaj greșit.
Cererile privind componentele se deschid atunci când discuția trece de la o familie la o variantă. O familie poate conveni că interfața de încărcare este magnetică și că inelul este inclus. Varianta modifică apoi una dintre acestea fără ca cineva să actualizeze fișa, iar ambiguitatea ajunge simultan pe ambalaj, în manual și în planul de testare. Catalogul nostru arată această situație. Cinci modele cu cameră publică o capacitate a inelului de încărcare, iar alte două menționează un inel fără să publice o valoare pentru acesta. Patru modele — V03 și S7, precum și V06 și V03 Pro — nu afișează deloc un rând pentru inelul de încărcare, ceea ce înseamnă că aceeași întrebare rămâne deschisă, nu este răspunsă. Trei răspunsuri diferite la aceeași întrebare a cumpărătorului, fiecare corect pentru un alt produs. Un cumpărător care solicită specificația inelului pentru o familie întreagă va primi un răspuns greșit, iar răspunsul greșit va ajunge în graficele de ambalare.
Șirul modelului reprezintă a doua jumătate a aceleiași capcane. Denumirile din această categorie nu sunt uniforme prin design: unele modele conțin o literă și un număr, altele o literă cu un sufix, altele un număr și o literă, iar unul sau două folosesc un cuvânt în loc de număr. Acest lucru este acceptabil, atât timp cât un singur șir este autoritativ. Modul de eșec este reintroducerea manuală. Un designer de ambalaje introduce șirul dintr-un e-mail, un editor de fișe de produs îl introduce dintr-un tabel, iar un inginer de firmware îl introduce a treia oară dintr-un PDF. Acum, trei artefacte diferă cu un caracter, iar cumpărătorul trebuie să stabilească care este corect înainte de expedierea unităților. Un registru al șirurilor modelelor cu un singur responsabil elimină decizia, deoarece nimeni nu mai introduce șirul de două ori.
Figura 3 — Trei dintre cele cinci întârzieri, semnalul care le evidențiază pe fiecare și rolul care le poate închide.
Regula privind componentele care menține concis acest capitol este simplă: valoarea unei componente este fie precizată pentru SKU, fie nu este, iar o celulă goală reprezintă o cerere deschisă, nu una implicită. Atunci când catalogul nu precizează un câmp, cere furnizorului să îl declare în scris, în loc să îl deduci dintr-un model similar. Atunci când o valoare este precizată, cere documentul din care provine și clarifică dacă se aplică mostrei primite sau doar liniei din catalog. Aceste două întreburi fac diferența dintre o specificație pe care o poți semna și una asupra căreia doar poți spera, iar ambele se formulează într-un singur mesaj.

Întârzierea cinci: scula, care nu este vina nimănui
Întârzierile privind sculele sunt rare ca număr și costisitoare ca efect și au o proprietate aparte: fiecare participant este sincer. Brandul deține desenul, producătorul deține execuția, iar un subfurnizor deține adesea achiziția materialului, iar matrița este singurul artefact în care toate cele trei se întâlnesc. Nimeni nu a fost însărcinat să o dețină, așa că nimeni nu răspunde de ea. Se află într-o listă fără localizare, într-un depozit sau într-o facilitate a unui furnizor, iar programul presupune că cineva se ocupă de ea.
Deciziile care închid o întârziere a procesului de scule sunt comerciale, nu tehnice, motiv pentru care sunt amânate atât de des. De cine aparține scula? Cine plătește întreținerea și repararea? Unde este depozitată și cine o poate muta? În ce condiții este eliberată pentru producție și ce se întâmplă cu ea dacă programul este oprit? Cine deține mostrele tăiate din ea? Niciuna dintre aceste întrebări nu poate fi răspunsă de un inginer, iar fiecare întrebare fără răspuns devine ulterior un cost, de obicei sub forma unei modificări care nu poate fi realizată ieftin, deoarece scula nu mai se află acolo unde cineva și-a imaginat că este.
De asemenea, numărul sculelor crește discret atunci când deciziile privind aspectul sunt amânate. O cerere de culoare sau de finisaj primită după eliberarea unei scule nu reprezintă doar o schimbare de vopsea; poate implica un alt material, o altă textură sau chiar o altă componentă a sculei. Catalogul nostru publică rânduri de culori pentru numai două modele, unul cu trei culori și unul cu patru, ceea ce arată cât de puține produse includ deloc o gamă de culori. Fiecare culoare suplimentară dintr-o gamă ridică o nouă întrebare privind proprietatea sculelor, deoarece fiecare necesită o decizie cu privire la utilizarea aceleiași scule sau la necesitatea uneia proprii. Stabilirea gamei de culori înainte de eliberarea sculelor este una dintre cele mai ieftine decizii din întregul program și este adoptată, de regulă, mult prea târziu.
Documentul care închide această întârziere este un program de scule, care ar trebui să conțină următoarele elemente.
- O listă a tuturor sculelor, identificate prin piesa pe care o produc și prin programul căruia îi aparțin.
- O linie privind proprietatea pentru fiecare sculă, care să indice proprietarul legal și partea care o deține.
- Locația de depozitare, responsabilitatea pentru întreținere și persoana care poate autoriza mutarea.
- Condiția de eliberare, numărul mostrelor păstrate și ce se întâmplă la încheierea programului.
Cum se închide devreme o întârziere a procesului de dezvoltare
Fiecare întârziere descrisă în acest articol se închide în același mod. Se închide printr-un document, nu printr-o conversație. O conversație consemnează faptul că două persoane au ajuns la un acord; un document dovedește ce s-a agreat, când și pentru ce versiune. Diferența este importantă deoarece o întârziere nu este o opinie greșită, ci o înregistrare lipsă. Nimic nu se închide într-un program prin bunăvoință, iar în momentul în care o decizie este consemnată în scris, numărul persoanelor care o pot redeschide scade la unu.
Ordinea de închidere merită stabilită o dată și aplicată peste tot. Închideți mai întâi revizuirea, deoarece toate celelalte închideri depind de aceasta: clasificarea unei cereri de modificare nu are sens dacă linia de bază pe care o modifică este încă deschisă. Închideți apoi clasificarea, deoarece o cerere neclasificată va redeschide linia de bază. Închideți în al treilea rând valoarea componentei, iar în al patrulea șirul modelului, deoarece acestea două intră în documentele care urmează să fie tipărite. Închideți sculele la final, deoarece scula este singurul document care nu ar trebui mutat până când toate valorile de mai sus nu se mai modifică. Dacă nu puteți închide totul, procedați în această ordine și consemnați în pachetul de eliberare ceea ce este încă deschis, astfel încât următorul furnizor să preia o listă, nu o surpriză.
Dovezile care merită păstrate înainte de eliberare sunt scurte și precise: specificația înghețată, împreună cu versiunea și istoricul reviziilor, fișierul de grafică aprobat, un tabel al componentelor pentru fiecare SKU, fără celule goale, o exportare a registrului de șiruri, programul de scule și mostrele păstrate, împreună cu fotografiile de test. Acesta este pachetul din care un cumpărător ar trebui să reconstruiască programul fără să adreseze nimănui nicio întrebare.
Figura 4 — Câte dintre cele 28 de modele din catalog indică fiecare specificație, ca reper pentru aspectul unei revizuiri complete.
Graficul este deliberat simplu, tocmai de aceea. O revizuire este completă atunci când este indicată pentru SKU-ul aflat în fața dumneavoastră și este parțială atunci când rândul este preluat de la un model din aceeași familie sau de la un model frate. Numărarea gradului de completitudine al unei specificații, rând cu rând, este o modalitate mai bună de a compara doi furnizori decât întrebarea câte produse au, deoarece numărul rămâne credibil pe măsură ce catalogul crește. Preferăm ca un furnizor să răspundă cu o referință la un document, nu cu un număr de modele.
Înainte ca oricare dintre acestea să fie aprobat, faceți o comparație și realizați-o pentru variante, nu pentru furnizori. Luați cele două soluții care rămân încă deschise pentru o cerere și comparați-le după patru criterii pe care le puteți verifica fără un apel telefonic: câte documente afectează fiecare soluție, cine trebuie să o semneze, ce dovezi poate furniza furnizorul astăzi și care este costul inversării deciziei ulterior. Soluția cu mai puține documente implicate este, de regulă, cea care trebuie aleasă, iar soluția pentru care există deja dovezi este, de regulă, cea care trebuie finanțată prima. Dacă cele două soluții sunt egale din toate celelalte puncte de vedere, alegeți-o pe cea care poate fi închisă cu un document, deoarece documentul este cel care protejează decizia atunci când programul este evaluat de cineva care nu a participat la ședința în care a fost luată.
Bugetul este ultimul criteriu pe care ar trebui să-l aplicați, nu primul. Varianta ieftină care ajunge într-o etapă ulterioară poate presupune costuri mai mari decât varianta scumpă care închide cererea imediat, deoarece fiecare etapă traversată este o etapă în care decizia poate fi redeschisă. De aceea, îi sfătuim pe cumpărători să decidă devreme și să revizuiască ulterior: o decizie scrisă și revizuită este o revizuire, în timp ce o decizie care nu a fost niciodată consemnată este o dispută. Întrebați fiecare furnizor candidat care dintre cele două soluții poate susține cu dovezi astăzi și lăsați răspunsul să stabilească ordinea activităților.
Când un furnizor vă cere să luați o decizie, răspunsul corect nu este întotdeauna cel detaliat, iar un cumpărător care decide devreme plătește mai puțin. Un cumpărător care decide pe baza dovezilor disponibile în acel moment și își consemnează decizia poate redeschide ușor decizia, deoarece redeschiderea unei decizii scrise reprezintă o revizuire. Un cumpărător care așteaptă certitudinea nu evită costurile; le mută în momentul în care răspunsul nu mai poate fi modificat deloc.
Nu vom cita în acest articol termen de livrare, cantitate minimă de comandă sau perioadă de garanție, deoarece catalogul nostru nu le publică și aplicăm documentelor noastre proprii aceeași regulă pe care o solicităm furnizorilor. Ce publicăm este structura deciziei: ce trebuie stabilit, în ce ordine și ce dovezi trebuie să existe în ziua în care trebuie să le demonstrați.
- Condițiile de livrare care merită stabilite înainte de semnare sunt prezentate în nota privind termenii de livrare și suport.
- Variantele de ambalare și design care modifică structura, nu doar tipărirea, sunt enumerate separat.
- O versiune etapă cu etapă a aceleiași succesiuni se găsește în lista de verificare a procesului de dezvoltare.
- Dacă doriți să vedeți cum au fost gestionate aceste aspecte într-un program finalizat, citiți analiza de caz.
- Regulile de comunicare care mențin clasificate cererile de modificare sunt descrise în nota privind normele de comunicare.
- Factorii de cost care fac ca o cerere deschisă să fie scumpă sunt prezentați în nota privind factorii de cost.
- Traseul general OEM și ODM în care se încadrează aceste decizii este descris pe pagina procesului OEM și ODM.
- Dacă doriți să vedeți o mostră fizică înainte de a închide oricare dintre aceste cereri, începeți cu ce trebuie să solicitați atunci când comandați mostre.



