Producător OEM/ODM de înglobente inteligente · Shenzhen, China +86 19835872450 sales@cynrin.com
OEM & ODM

Procesul standard OEM pentru mostre, etapa cu etapa

Mostra este cel mai ieftin moment din programul pentru ochelari inteligenți în care decizia poate fi încă schimbată și este folosită pentru cea mai costisitoare…

De către echipa de inginerie și aprovizionare CYNRIN/ Apr 17, 2021/ 15 min citire
Procesul standard OEM pentru mostre, etapa cu etapa

Un eșantion reprezintă cel mai ieftin punct din cadrul unui program pentru ochelari inteligenți în care o decizie mai poate fi modificată și este folosit în mod obișnuit pentru cel mai scump lucru: confirmarea că produsul este cel potrivit. Această inversare explică de ce procesul standard OEM de eșantionizare merge atât de des greșit. Unitatea ajunge, toți o văd, se face o fotografie, se înregistrează o părere favorabilă, iar programul trece la o comandă de producție cu aceleași întrebări nerezolvate pe care le avea înainte de fabricarea unității.

Corectarea nu constă în testarea mai multă a eșantionului. Constă în a stabili scopul eșantionului înainte de fabricarea sa și în a accepta că un eșantion poate rezolva anumite categorii de întrebări, dar nu și altele. Această pagină prezintă ce poate și ce nu poate face un eșantion, etapele dintre o cerere și semnarea unei unități de referință, toleranțele și criteriile de acceptare care trebuie convenite înainte de fabricarea unității, precum și întrebările la care ar trebui să răspundă o rundă de eșantionizare.

Nu conține nici taxa pentru eșantion, nici termenul de livrare al acestuia, nici politica de eșantionizare și nici lista eșantioanelor aprobate, deoarece niciunul dintre acestea nu este publicat în materialele noastre și niciunul nu poate fi precizat fără o configurație.

Procesul standard OEM de eșantionizare: ce poate stabili un eșantion și ce nu poate

Tabelul este argumentul încadrat într-un singur cadru. Un eșantion este o singură unitate fizică, așadar poate demonstra existența și aspectul unei configurații, dar nu poate demonstra comportamentul unui lot. Aproape toate dezamăgirile legate de eșantioane provin din faptul că i se pune chiar a doua întrebare.

Ce se așteaptă să stabilească un eșantion și ce nu poate stabili

Un eșantion stabilește orice lucru care poate fi observat pe o singură unitate: geometria, ansamblul, finisajul suprafeței, aspectul culorii, funcționarea comenzilor incluse în configurație, gradul de completitudine a setului de accesorii și faptul că unitatea corespunde sau nu cerinței scrise. Acestea sunt răspunsuri reale și utile, precum și motivul pentru care o rundă de eșantionizare merită desfășurată.

Există o consecință practică. O cerință separată în partea sa observabilă și partea dependentă de lot poate fi împărțită în două: partea observabilă intră în criteriile eșantionului, iar partea dependentă de lot intră în planul de inspecție pentru prima rundă de producție. Programele care fac această separare înainte de sosirea eșantionului constată că lista de criterii este scurtă — patru sau cinci atribute, nu douăzeci — și că elementele rămase au acum un loc potrivit. Programele care nu găsesc o listă de douăzeci de elemente și o unitate care să o respecte sau nu în întregime au un document mult mai puțin util la îndemână.

Ce nu poate stabili un eșantion este orice lucru care depinde de repetare. Consistența funcționării între unități, comportamentul unui lot de producție, fiabilitatea unui ansamblu pe durata de utilizare, rata de randament a unei linii de producție și comportamentul unui material în timp sunt proprietăți ale unei serii de producție, nu ale unei unități. O singură unitate care funcționează corect reprezintă o dovadă a posibilității, nu a fiabilității, iar o cerință redactată ca și cum un eșantion ar putea să o satisfacă va fi verificată la momentul nepotrivit.

Un eșantion nu stabilește nici nimic despre documentație. Acest lucru merită precizat fără echivoc, deoarece este punctul presupus cel mai frecvent. O unitate care poartă o marcă sau o etichetă nu este un document de conformitate, o unitate împachetată într-un carton cu un panou tipărit nu este o certificare, iar o unitate despre care furnizorul afirmă că este conformă nu este un raport. Seria noastră nu include nicio linie privind certificarea pentru vreun model, textul catalogului nu menționează CE, FCC sau RoHS, iar pagina certificărilor pentru export conține grafică la nivel de companie: zece brevete, dintre care niciunul nu spune nimic despre unitatea din cutie. O rundă de eșantionizare care nu produce documente nu produce documente, indiferent ce altceva produce.

Există o a treia categorie, cea mai utilă dintre toate. Un eșantion poate stabili dacă cerința merită urmărită, făcând vizibile consecințele. O configurație care arată greșit pe eșantion este mult mai ieftin de abandonat decât una descoperită după o rundă de producție. Acesta este un motiv legitim pentru a realiza un eșantion înainte de definitivarea cerinței și explica faptul că o cerere de eșantion ajunge adesea împreună cu un brief încă deschis.

Așadar, încadrarea corectă a unei runde de eșantionizare nu este „verificați produsul”, ci „transformați o cerință deschisă într-una decisă sau abandonați-o cu costuri mici”. Această încadrare stabilește criteriile după care este evaluat eșantionul și explică de ce criteriile de acceptare trebuie să existe înainte de fabricarea unității.

Fotografie generată de AI care ilustrează procesul standard OEM de eșantionizare, explicat etapă cu etapă — imaginea 1 din 3

Etapele dintre o cerere și semnarea unei unități de referință

Șapte etape separă o cerere de artefactul de care un program are într-adevăr nevoie, adică o unitate de referință semnată, nu o unitate care a fost doar examinată.

Prima etapă este chiar cererea. O cerere care precizează modelul, diferențele de configurație, destinația și un volum orientativ poate primi răspuns. O cerere care precizează doar modelul și un dorință nu poate primi răspuns, însă furnizorul îi va răspunde oricum, pentru că o refuzare rareori este cel mai util răspuns. Valoarea de a consemna în scris aceste patru elemente este că răspunsul devine verificabil, nu impresionant.

A doua etapă este reformularea în scris a configurației de către furnizor. Aceasta este cea mai ieftină metodă de control al calității din întregul program și este omisă în mod obișnuit. Un furnizor care reformulează în scris cerința — modelul, bateria, metoda de încărcare, poziția cutiei, culoarea, ambalajul, destinația — produce un document față de care ambele părți pot verifica ce au convenit de fapt. Atunci când reformularea diferă de cerere, diferența este chiar constatarea, iar descoperirea ei în această etapă nu costă nimic.

A treia etapă este producția, conform unei liste de materiale declarate. Lista de materiale precizează ce diferă de unitatea din catalog și ce este identic cu aceasta. Fără ea, proba este o unitate cu origine necunoscută, iar cumpărătorul nu poate stabili dacă o diferență reprezintă o decizie de proiectare, o înlocuire a unei componente sau o eroare.

A patra etapă este livrarea, împreună cu lista articolelor. Ce conține cutia contează aici într-un mod în care nu contează în alte contexte, deoarece specificația conținutului este și o declarație tipărită pe ambalaj. Dintre cele unsprezece modele cu cameră, cutia de încărcare este descrisă în trei moduri — cinci cu o capacitate, două cu o cutie fără măsurătoare și patru care nu imprimă deloc o linie despre cutie: V06 și V03, respectiv V03 Pro și S7. Pentru aceste patru modele, conținutul cutiei rămâne o întrebare deschisă, iar o probă care ajunge cu o cutie nu oferă un răspuns.

A cincea etapă este evaluarea, față de criterii convenite în prealabil, nu față de o impresie formată la sosire.

A șasea etapă este semnătura: unitatea este semnată ca referință, iar defectele constatate în timpul evaluării sunt înregistrate alături de semnătură, nu sunt eliminate. O referință semnată fără un registru al defectelor este o minciune de convenience, deoarece următoarea unitate va fi comparată cu o unitate care nu a fost niciodată complet corectă.

A șapta etapă este eliberarea pentru producție, cu referința semnată atașată comenzii de achiziție și menționată în acord. Aici, proba încetează să fie un obiect și devine un standard.

Procesul standard pentru probele OEM: cele șapte etape și artefactul produs de fiecare dintre ele

Lanțul artefactelor este esența diagramei. O cerere produce o fișă de cerințe; fișa produce o reformulare; reformularea produce o listă de materiale; producția produce o unitate; livrarea produce o listă de articole; evaluarea produce un registru al defectelor; iar semnătura produce o unitate de referință. Un program care omite o etapă nu economisește timp, ci pierde artefactul de care avea nevoie etapa următoare.

Fotografie generată de AI care ilustrează procesul standard pentru probele OEM, cu fiecare etapă explicată — imaginea 2 din 3

Acordarea toleranțelor și a criteriilor de acceptare înainte de fabricarea probei

Aceasta este partea unei runde de probe care este realizată de obicei în ordinea greșită, iar realizarea ei în ordinea greșită transformă proba într-o negociere.

O toleranță acordată după sosirea probei este o toleranță negociată cu privire la probă. Are două caracteristici care o fac inutilă. Se bazează pe dovezi pe care furnizorul nu le-a văzut, motiv pentru care se deplasează. Și este exprimată în raport cu unitatea aflată în fața cumpărătorului, nu în raport cu cerința, ceea ce înseamnă că nici cerința însăși nu este consemnată în scris. Cumpărătorul ajunge să aibă o unitate pe care a acceptat-o și niciun standard față de care să poată cere răspunderea tuturor.

Convenite în prealabil, aceleași patru elemente sunt simple, iar trebuie să fie stabilite în scris înainte de fabricarea unității.

Primul este lista atributelor care sunt verificate, asociate rândurilor publicate, acolo unde acestea există. Fiecare dintre cele douăzeci și opt de înregistrări publică patru rânduri standard — o baterie, o durată de funcționare, un timp de încărcare și o metodă de încărcare — iar cele unsprezece modele cu cameră publică suplimentar o clasă de rezoluție, astfel încât majoritatea atributelor verificabile pentru un program cu cameră sunt deja ancorate. Sunt publicate numele culorilor pentru doar două înregistrări, o componentă demontabilă pentru trei, o marcă de rezistență la pătrundere pentru V06 și S7 și o greutate în interval, MT6 la 158 g pentru corpul ochelarilor, fără a include cutia pliantă. Atributele care nu apar pe această listă sunt exact cele pe care o rundă de probe trebuie să le definească prin acord.

Al doilea este criteriul pentru fiecare atribut, exprimat astfel încât să poată fi îndeplinit sau nu. Un criteriu care nu poate fi îndeplinit nu este criteriu, iar o toleranță redactată ca „calitate acceptabilă” sau „conform mostrei” transferă disputa la zona de recepție.

Al treilea este metoda. Cine verifică, cu ce echipamente, față de ce referință și câte unități sunt examinate dacă se construiește mai mult de una. Tot aici trebuie consemnate limitele rândurilor publicate. Un timp de încărcare publicat este de două ore sau mai puțin la douăzeci și șase dintre înregistrări și de aproximativ o oră la D17 și ZH12, fără nicio stare inițială și nici punct final. O durată de funcționare publicată prezintă un interval și nicio metodă. O clasă de rezoluție publicată prezintă o clasă și nicio rată de cadre. Fiecare dintre acestea poate fi verificată, dar nu doar pe baza criteriilor publicate.

Al patrulea este ce se întâmplă în caz de nerespectare, stabilit dinainte. Refacere, înlocuire, reconstruirea probei, revizuirea cerinței sau renunțarea la cerință. Stabilirea acestui lucru cât timp proba este încă ipotetică este simplă; stabilirea lui după sosirea unității devine o negociere cu termenul deja depășit.

O observație practică privind numărul de unități care trebuie construite. O unitate răspunde la întrebarea existenței și nu spune nimic despre consecvență. Două sau trei unități, construite în aceeași serie și evaluate față de aceleași criterii, încep să răspundă la întrebarea consecvenței asamblării și a finisajelor. Niciunul dintre aceste numere nu răspunde la întrebarea privind randamentul, care aparține producției. Decizia îi revine cumpărătorului și trebuie luată înainte de începerea seriei, deoarece determină atât costul seriei, cât și puterea concluziilor la care aceasta poate ajunge.

Există un al cincilea element care nu are legătură cu proba și care trebuie să figureze în același document: atributele pe care seria de probe nu le verifică explicit. Consemnarea lor împiedică cel mai dăunător tip de tăcere, în care un atribut neverificat este considerat a fi fost verificat doar pentru că seria a fost descrisă drept verificare.

Fotografie generată de AI care ilustrează procesul standard de probă OEM, explicat etapă cu etapă — imaginea 3 din 3

Întrebările la care trebuie să răspundă o serie de probe

O serie de probe merită desfășurată dacă închide întrebările pe care proba le poate închide și nu merită riscul de afectare a termenului dacă este folosită pentru a evita închiderea celor pe care nu le poate închide.

Întrebările privind configurația vin primele și sunt cele mai simple. Este unitatea modelul și varianta indicate? Are configurația de acumulator specificată? Se încarcă conform metodei specificate sau conform unei metode pe care nimeni nu a indicat-o? Include carcasa, dacă aceasta intră în domeniul de aplicare, iar ambalajul indică în mod consecvent cu poziția carcasei ce se află în cutie? Culoarea este cea publicată pentru model sau una presupusă? Include componenta detașabilă, dacă aceasta face parte din configurație, și se asamblează ca o singură unitate, dacă componenta ar trebui să fie detașabilă?

Întrebările privind aspectul vin la rândul lor și sunt cele pentru care proba este cu adevărat potrivită. Se închide asamblarea curat, fără goluri sau aliniere greșite vizibile? Suprafața este consecventă cu referința aprobată, nu cu o idee generală despre produs? Finisajul este cel agreat? Panoul imprimat conține denumirea modelului și indicativul culorii, care corespund unității din interior?

Întrebările privind documentația au un răspuns scurt, iar important este să rămână scurt: o probă nu produce documente. Ce poate face proba este să arate ce documente sunt necesare, deoarece marcajele, etichetele și panourile de pe unitate arată ce trebuie documentat. Documentația de conformitate pentru denumirea exactă a modelului trebuie solicitată în scris și nu poate fi produsă de o unitate.

Întrebările privind lotul nu pot fi răspunse de o probă și trebuie enumerate ca puncte deschise, nu lăsate implicite: consecvența duratei de funcționare, fiabilitatea asamblării în timp, comportamentul traseului de producție și randamentul așteptat din seria de producție. Fiecare dintre acestea aparține primei serii de producție și fiecare trebuie să figureze în planul de inspecție inclus în dosarul de calitate.

Întrebările comerciale sunt cele care fac legătura între seria de probe și ofertă. Ce s-a schimbat între configurația cotată și cea probată? Este configurația probei cea pe care prețul a presupus-o? Ce părți ale ofertei a validat proba și pe care nu le-a validat? Costul probei, indiferent care a fost, apare ca linie distinctă în ofertă sau a fost absorbit? Și este termenul implicat de probă compatibil cu data lansării?

Există un compromis care merită precizat, deoarece programele confundă cele două capete ale acestuia. O rundă de probă realizată la început, față de o cerință deschisă, reprezintă o asigurare ieftină: poate încheia programul înainte de a fi decisă producția în serie și este singura modalitate de a vedea consecințele unei cerințe pe care nimeni nu a mai consemnat-o încă. O rundă de probă realizată târziu, față de o cerință stabilită, costă mai mult și stabilește mai multe lucruri, deoarece criteriile există deja, iar unitatea poate fi acceptată sau respinsă fără dispute. Eroarea nu constă în alegerea uneia dintre cele două extreme. Eroarea constă în efectuarea unei probe timpurii și apoi tratarea ei ca pe una târzie, exact modul în care un program ajunge să dețină o unitate pentru care nimeni nu a semnat, față de o cerință pe care nimeni nu a scris-o.

Procesul standard OEM pentru probe: întrebările pe care o rundă de probe trebuie să le închidă

Semnalele de alarmă sunt recunoscute încă de la începutul unei runde de probă. O probă solicitată fără o configurație scrisă. O probă evaluată conform unei descrieri verbale, nu unor criterii scrise. O probă prezentată drept dovadă de conformitate. O probă care ajunge cu o configurație pe care nimeni nu a cerut-o. O unitate de referință semnată fără un registru al defectelor. Și o rundă de probă fără o afirmație privind aspectele pe care nu le-a verificat, care este cea care generează ulterior o încredere falsă.

Procesul standard OEM pentru probe: ce închide o rundă de probă și ce transmite mai departe

Diagrama decizională este rezumatul practic. O rundă de probă fie închide întrebările pe care le poate închide și le transmite pe celelalte în scris, fie este o demonstrație, iar o demonstrație produce o fotografie, nu un standard.

De unde se poziționează Cynrin în privința mostrelor standard OEM

O rundă de probă este un exercițiu de specificare care se întâmplă să implice hardware, iar artefactul care merită obținut este o unitate de referință semnată, cu un registru al defectelor atașat. Vom realiza o probă conform unei configurații scrise, vom restata acea configurație în scris înainte de construcție și vom preciza ce poate și ce nu poate stabili proba, în loc să lăsăm acest lucru să fie descoperit la recepția mărfurilor.

Nu vom produce documente printr-o rundă de probă. Un document de conformitate pentru o denumire exactă de model trebuie solicitat și trebuie solicitat pentru destinația vizată; marcajul de ingress pe V06 și S7 conține o adnotare pe pagina de catalog și niciun număr de raport publicat de o terță parte asociat acestuia, deci nu poate fi restatificat în afara fabricii fără un raport care să îl susțină; și câștigul de 35 dB publicat de intrare cu conducție osoasă nu este însoțit de dovezi acustice și nu susține nicio afirmație despre auz, utilizare medicală sau adecvarea pentru orice populație. Catalogul nostru nu conține nici linia de certificare pentru vreun model, iar în textul său nu apar nicăieri CE, FCC sau RoHS.

Nu publicăm niciun tarif pentru probe, termen de livrare pentru probe, politică privind probele și nicio listă de unități de probă preconstruite, iar acest articol nu conține niciuna dintre aceste valori. Ele aparțin unei oferte pentru o configurație, la fel ca prețurile unitare, cantitățile minime de comandă și perioadele de garanție.

Ce ar trebui să rețină un cumpărător este o metodă. Scrieți cerința, solicitați restatificarea ei, conveniți asupra toleranței și a traseului de tratare a eșecului înainte de construirea unității, evaluați rezultatul conform criteriilor scrise, semnați referința și înregistrați defectele, atașați-le la comandă și transmiteți întrebările pe care proba nu le-a putut închide. Un program care desfășoară o probă în acest mod descoperă de obicei la început că nu mai dorește produsul, iar această descoperire este cel mai ieftin rezultat al rundei.


Lecturi conexe

O rundă de probă își câștigă locul atunci când produce o unitate de referință semnată și o listă scrisă a aspectelor pe care nu le-a putut verifica — tot ce produce în plus este o fotografie.

Chat pe WhatsApp
Experiența dumneavoastră pe acest site va fi îmbunătățită prin acceptarea cookie-urilor.