Un proces RMA este de obicei elaborat înainte de lansare și testat după lansare, iar cele două versiuni sunt realizate de obicei de persoane diferite. Versiunea elaborată înainte de lansare este o schemă a fluxului ideal. Versiunea testată după lansare este o listă de unități care sosesc cu accesorii greșite, din canalul greșit, însoțite de o descriere a defectului care s-ar putea aplica oricărui model din catalog. După ce echipa de suport post-vânzare preia solicitările și desfășoară activitățile RMA, totul se reduce la întrebarea dacă cele două versiuni au fost vreodată reconciliate. Reconcilierea trebuie să aibă loc înaintea primului ordin, nu în prima lună dificilă.
Cele mai importante aspecte nu sunt spectaculoase: la ce servește numărul RMA, cine autorizează o returnare, cine plătește transportul în fiecare direcție, ce se întâmplă cu o unitate la sosire și ce înregistrare închide cazul. Dacă aceste cinci aspecte sunt stabilite corect, procesul se desfășoară aproape singur. Dacă sunt stabilite greșit, nicio soluție software nu le poate remedia.
Acest aspect contează mai mult în această categorie de produse decât în majoritatea celorlalte din raport cu diferența dintre costul unei returnări și valoarea unității. Aceste produse sunt mici, ambalajul reprezintă o parte semnificativă a valorii expediate, iar accesoriile contribuie frecvent la decizia de achiziție la fel de mult ca electronica. Prin urmare, o returnare este costisitoare pentru fiecare caz, o returnare incompletă este costisitoare pentru fiecare caz, iar un proces care îmbunătățește dovezile colectate pentru fiecare returnare se amortizează mai rapid decât într-o categorie cu o valoare unitară mai mare.
Solicitări de suport post-vânzare și RMA: ce trebuie decis înainte de lansare
Șapte decizii, dintre care toate sunt mai ieftine de luat înaintea primei expediții decât în timpul primului val de reclamații.
Regula de eligibilitate. Ce poate fi returnat, în ce condiții și în ce interval de timp după livrare. Regula trebuie formulată o singură dată și aplicată consecvent, deoarece alternativa este o decizie luată de la caz la caz de persoana disponibilă, ceea ce produce un răspuns diferit vineri față de cel de luni.
Cerința de dovezi. Ce trebuie să conțină o reclamație înainte de autorizarea unei returnări. Acest subiect este detaliat în reclamații privind calitatea, iar pe scurt: o reclamație fără identificare și fără descrierea simptomului nu poate fi dirijată.
Numărul RMA și scopul său. Dacă autorizează o returnare în avans, etichetează un colet pentru urmărirea internă sau este doar o referință pentru caz. Acestea sunt lucruri diferite care au aceeași denumire, iar confuzia dintre ele generează majoritatea blocajelor descrise mai jos.
Direcția transportului. Spre depozit, dinspre depozit sau împărțit, și după ce criteriu se calculează tariful.
Destinația unității. Analiză și păstrare, returnare către cumpărător, recondiționare sau casare — și cât timp este păstrată o unitate reținută.
Pasul de ștergere a datelor. O unitate trimisă înapoi poate conține în continuare datele înregistrate de ultimul proprietar. Ce date sunt șterse, cine le șterge și dacă ștergerea este consemnată în scris. Într-o categorie cu o cameră, acesta nu este un detaliu de rafinament.
Înregistrarea de închidere. Ce se consemnează la închiderea cazului și unde este păstrată. Un caz închis cu o notă de credit, dar fără o cauză identificată, reprezintă un cost fără urmă.
Un al noulea aspect se aplică în mod specific programelor care expediază peste granițe: tratamentul vamal al unității returnate. O unitate care revine în țara de fabricație este o tranzacție diferită de una care revine la un centru regional, iar documentația necesară depinde de cine este importatorul oficial în fiecare direcție. O greșeală în acest proces poate bloca o returnare la un broker timp de mai multe zile, aspect invizibil în procesul propriu al furnizorului, dar evident pentru client. Întrebarea de pus este simplă: ce parte deține documentele necesare pentru returnare? De obicei, răspunsul este partea care a organizat expediția inițială.
Motivul prezentării lor împreună este faptul că se influențează reciproc. Condițiile de transport determină dacă unitățile se întorc. Destinația unităților determină dacă acestea mai au vreo valoare. Dovezile disponibile determină dacă cazul poate fi dirijat deloc. Stabilirea separată a acestor decizii este explicația pentru care unele programe ajung să aibă un proces de returnare care transportă unități pe care nu le pot utiliza.
Există o a opta decizie care este amânată frecvent, deși nu ar trebui să fie: ce se întâmplă cu o returnare care sosește în afara intervalului de eligibilitate. Fie este refuzată, ceea ce presupune existența unei persoane care s-o refuze, fie este acceptată și procesată, ceea ce creează o obligație nelimitată. Varianta intermediară — acceptarea, procesarea și decizia ulterioară cu privire la eligibilitate — este cea mai frecventă și cea mai costisitoare, deoarece impune o decizie în fața depozitului în momentul în care unitatea a fost deja expediată.

Numărul RMA și scopul său real
Un număr RMA este descris de obicei ca o autorizație de retur, ceea ce sună procedural și este, de regulă, operațional. Trei lucruri diferite sunt numite număr RMA, iar doar unul dintre ele este o autorizație în adevăratul sens.
Modelul de autorizare. Numărul este emis înainte ca unitatea să fie trimisă, iar furnizorul este obligat să accepte o unitate care sosește cu el atașat. Aceasta este ceea ce cumpărătorii presupun de obicei că primesc și este cu adevărat util, pentru că elimină disputa privind acceptarea sau nu a unui colet.
Modelul de urmărire. Numărul este emis de cumpărător pentru referință internă și nu obligă pe nimeni să accepte nimic. Este un număr de caz care arată, coincident, a unei autorizații.
Modelul de recepție. Numărul este emis de furnizor la sosire. Nu se autorizează nimic în avans, iar numărul există doar după ce unitatea ajunge deja în depozit.
Consecințele sunt concrete. În modelul de urmărire, un colet trimis fără număr poate fi refuzat la poartă, iar cumpărătorul află acest lucru de la curier, nu de la birou. În modelul de recepție, o unitate poate sosi fără nicio referință și poate fi depozitată fără termen, pentru că nimeni nu poate identifica cazul căruia îi aparține. Ambele moduri de eșec sunt frecvente, iar ambele sunt evitate printr-o singură propoziție în acord, în care se precizează că numărul autorizează returul și ce se întâmplă dacă lipsește.
A patra variantă, mai rară și despre care merită să se știe, este un număr emis de canal, nu de vreuna dintre părțile comerciale. Ea există în programe în care retailerul gestionează returul și uzina nu vede niciodată clientul. Funcționează pentru viteză și eșuează la analiză, pentru că datele cazului rămân la nivelul canalului, cu excepția cazului în care cineva cere să fie partajate. Acolo unde se alege această variantă, acordul ar trebui să spună explicit că datele cazului ajung la fabrică, pentru că altfel brandul deține produsul și nu are nicio înregistrare despre modul în care acesta se defectează.
Cealaltă jumătate a numărului este ceea ce transportă. Un număr RMA util corespunde unui caz care conține deja identificarea, simptomul și rezultatul cerut. Un număr care identifică doar un colet impune repetarea aceleiași conversații la sosire, ceea ce este cel mai frecvent motiv pentru care un proces de retur pare mai lent decât ar trebui.
Rezultă o alegere de proiectare pe care cumpărătorii o fac mai des decât își dau seama: cine emite numărul RMA, cumpărătorul sau furnizorul. Un număr emis de cumpărător înseamnă că acesta trebuie să asigure personal pentru funcția de autorizare și că dispune de datele cazului înainte de deplasarea unității. Un număr emis de furnizor înseamnă mai puțină administrare pentru cumpărător și înseamnă că datele cazului sosesc odată cu unitatea, nu înainte de ea. Pentru volume mici pe o singură piață, modelul cu număr emis de furnizor este, de regulă, mai simplu. Pentru un program multicanal, în care aceeași defecțiune sosește simultan din mai multe direcții, modelul cu număr emis de cumpărător este singurul care produce o singură bază de date, iar o singură bază de date este condiția preliminară pentru analiza pe loturi.
Autorizare, transport și destinația unei unități returnate
Autorizarea ar trebui să fie o regulă, nu o apreciere. Regula stabilește cine poate autoriza un retur, pe baza căror dovezi și până la ce valoare. Ce nu ar trebui să conțină este un element discreționar, pentru că o autorizare discreționară este o conversație comercială dusă de cineva se află în tură, iar cumpărătorul nu se poate planifica în raport cu ea.
O modalitate utilă de a redacta regula este sub formă de tabel de căutare, nu de propoziție: o listă de dovezi și un rezultat pentru fiecare combinație de dovezi prezente. Astfel, persoana de tură aplică un tabel în loc să interpreteze un paragraf, iar interpretarea dispare ca sursă de întârziere. Procedeul devine și auditabil, pentru că decizia luată poate fi raportată la rândul din tabel care a produs-o. Limitele de valoare aparțin aceluiași tabel, deoarece cazurile care blochează cel mai des sunt cele scumpe, în care nimeni nu este sigur cine poate aproba.
Transportul merită un paragraf propriu, deoarece condițiile sunt, în practică, cu adevărat diferite. Patru arrangements sunt uzuale. Furnizorul plătește doar transportul de intrare, ceea ce este cea mai frecventă variantă și cea mai puțin generoasă pentru cumpărător. Furnizorul plătește în ambele direcții, ceea ce este rar și reflectă de obicei un furnizor care dorește unitățile înapoi pentru analiză. Cumpărătorul plătește transportul de intrare, iar furnizorul plătește transportul de ieșire, ceea ce este varianta care funcționează cel mai bine într-un caz de garanție, pentru că fiecare parte suportă etapa pe care o controlează. Și un mecanism comun, la o tarifă stabilită, care funcționează dacă baza de calcul a tarifei este precizată și este, de regulă, cel mai ieftin de administrat.
Compromisul merită menționat, deoarece este rareori discutat explicit. Un cumpărător care expediază retururile pe propriul cost produce un volum mai mare de retururi marginale, deoarece decizia de a trimite înapoi o unitate este ieftină. Un cumpărător care face retururile scumpe obține dovezi mai bune pentru fiecare unitate și mai puține retururi în total — ceea ce este, de obicei, rezultatul mai bun, dar numai dacă procesul de gestionare a retururilor a fost conceput pentru a face față unui număr mai mic de cazuri mai bine documentate.
Destinația este termenul cu cele mai durabile consecințe. Analiză și păstrare pe o perioadă stabilită este opțiunea care păstrează tot ce contează în etapele ulterioare: analiza loturilor, înregistrarea cauzei și posibilitatea de a arăta unui partener de canal că o defecțiune nu se răspândește. Casarea la sosire distruge toate cele trei elemente și este opțiunea cea mai probabil să fie aleasă implicit, fiindcă este cea asupra căreia nimeni nu trebuie să decidă.
Unitățile păstrate au un cost care ar trebui declarat, nu descoperit ulterior. Depozitarea și obligația de a șterge datele de pe fiecare unitate înainte de a putea fi refăcută sau distrusă. Atunci când volumul unităților păstrate este semnificativ, o perioadă stabilită cu o stare finală definită — analizate și apoi distruse, sau analizate și apoi refăcute pentru revânzare — este mult mai ieftină decât păstrarea pe termen nelimitat și elimină expunerea la încălcarea confidențialității pe care o creează depozitarea indefinită.

Ce trebuie inclus în fluxul de lucru pentru retururi al cumpărătorului
Procesul furnizorului funcționează numai dacă partea cumpărătorului îl poate alimenta. Patru elemente aparțin fluxului de lucru propriu al cumpărătorului și toate sunt elemente de proces, nu de capital.
O instrucțiune de o pagină pentru dovezi, destinată persoanei care primește retururile — personalul de la tejughel, biroul de retururi al distribuitorului sau depozitul. Patru câmpuri, o fotografie și o instrucțiune de a lăsa un câmp necompletat, în loc de a presupune o valoare.
O referință pe colet. Numărul RMA, tipărit pe exterior, alături de câmpul de referință al cazului de pe panoul cu instrucțiuni pentru retur. Partea legată de ambalarea acestui aspect este prezentată în ambalajul pentru retururi.
Pasul de înregistrare a lotului. Când o unitate este returnată, marcajul lotului este citit și consemnat asociat cazului. Acesta este pasul care determină dacă analiza loturilor este vreodată posibilă și durează doar câteva secunde dacă este efectuat la recepție, dar devine imposibil dacă nu este efectuat deloc.
Disciplina de închidere. Niciun caz nu este închis până când câmpul cauzei nu este completat sau marcat explicit ca neconcludent. Fără acest lucru, setul de date acumulează un număr mare de cazuri închise care nu spun nimic, iar fiecare analiză ulterioară trebuie să le excludă.
Meriți să adăugați această listă, deoarece nu costă nimic și elimină o întreagă categorie de dispute: o declarație scrisă despre ce nu constituie o defecțiune. Confuzie de configurare, un accesoriu lipsă, o unitate care nu a fost niciodată încărcată, o așteptare a clientului pe care descrierea produsului nu a stabilit-o. Aceste cazuri fac parte din populația retururilor și trebuie clasificate, altfel diluează semnalul de defecțiune pe care întregul proces există pentru a-l produce.
Există un al cincilea element ușor de adăugat și adesea omis: o reconciliere periodică între cazurile deschise și unitățile primite. Un backlog de cazuri deschise fără unități asociate înseamnă, de regulă, clienți care au fost autorizați, dar unitățile nu au fost expediate și clienții nu mai răspund. Acest backlog este invizibil în majoritatea sistemelor și denaturează fiecare număr raportat de cumpărător, inclusiv rata retururilor utilizată în evaluările canalelor.
Al șaselea este o regulă pentru situația inversă: unități primite asociate unui caz pe care nimeni nu l-a deschis. Acestea sunt coletele care au sosit cu un număr pe care niciun sistem nu l-a recunoscut și, într-un proces fără pasul de reconciliere, se acumulează ca stoc neidentificat — ceea ce reprezintă simultan o problemă de contabilitate, o problemă de confidențialitate și pierderea dovezilor care ar fi făcut cazul acționabil. O interogare pe lună identifică toate aceste situații.

Criterii pentru evaluarea unui proces RMA înainte de a vă angaja
Cinci criterii, toate aplicate răspunsului furnizorului, nu documentului său de politică.
Autorizează numărul returul în avans și ce se întâmplă dacă lipsește? Dacă răspunsul nu acoperă ambele aspecte, transportul va fi refuzat la un moment dat.
Este regula de eligibilitate o regulă? Enunțată o singură dată, aplicată consecvent și nu lăsată la decizia discretionară pentru fiecare caz.
Precizează destinația o opțiune și o perioadă? "După cum este cazul" nu reprezintă o destinație.
Este numit pasul de ștergere a datelor, cu un responsabil și o înregistrare? În această categorie, este o lacună de conformitate, nu o preferință legată de servicii.
Produce procesul o cauză sau doar un rezultat? Un proces care poate produce doar credite este un punct de gestionare a retururilor.
Cele două semne de alarmă care merită menționate țin de sincronizare, nu de conținut. Un proces care își începe obligațiile când ajunge unitatea a recunoscut deja transportul, adică adesea cea mai mare cheltuială individuală în cazul unei returări. Iar un proces fără o perioadă precizată pentru păstrarea unei unități a acceptat, în esență, să păstreze dovezile la nesfârșit, ceea ce reprezintă o problemă de depozitare și de confidențialitate pe care nimeni nu a evaluat costul.
Un al treilea semn de alarmă este mai subtil: o regulă de eligibilitate formulată în termeni pe care furnizorul nu îi poate verifica. „Unități în stare bună” nu este o regulă decât dacă cineva definește starea respectivă, deoarece cele două părți vor fi în dezacord asupra acesteia în cazul unei unități cu o tijă zgâriată și o baterie funcțională. Regulile formulate în termeni verificabili — o perioadă stabilită de la livrare, o listă stabilită de accesorii obligatorii, absența stabilită a daunelor fizice — sunt rare, ieftine de aplicat și elimină complet disputul.
Poziția noastră publicată și ceea ce vom redacta pentru un program
Modul sincer de a prezenta acest lucru este să separăm ceea ce putem măsura de ceea ce nu a fost niciodată stabilit.
Nu este publicată nicio adresă pentru returări. Nu este publicată nicio politică privind transportul pentru returări. Nu este publicată nicio durată a garanției. Nu este publicată nicio rată de înlocuire. Nu este publicat niciun proces de emitere a RMA. Niciunul dintre acestea nu reprezintă o poziție adoptată de noi; fiecare este doar o lacună în informațiile de care dispunem, iar un proces RMA tipărit pe un site web este o promisiune pe care un client o poate impune.
Lacunele din specificații se referă la același proces. Pentru un singur model există o greutate publicată, MT6 la 158 g, iar greutatea tuturor celorlalte modele nu este publicată. Nu este publicat nici modelul senzorului, nici câmpul vizual, nici specificația video, nici specificația microfonului. Pentru această gamă nu sunt publicate numere de rapoarte pentru testele de pătrundere. În ceea ce privește certificarea, catalogul nu publică niciun text privind CE, FCC sau RoHS și nicio linie de certificare pentru fiecare model, astfel încât documentele pentru orice model trebuie solicitate în scris, iar modelele pentru copii nu au nicio poziție reglementară în nimic din ceea ce publicăm. Denumirile din catalog nu sunt pe deplin stabilite. O intrare este prezentată ca „L2 Utral”, cu o notă potrivit căreia aceasta este o redare tipografică a termenului „Ultra”, iar alta ca „Utral Pro Max”, pentru care nu a fost publicat nimic despre semnificația sa. Intrările pentru senzorul fotosensibil și pentru conducerea osoasă rămân fără nicio denumire. Suportul software pentru fiecare model și locul unde sunt stocate datele nu sunt publicate, iar pentru un RMA aceasta este o întrebare directă, nu o observație secundară, deoarece determină ce trebuie să fi eliminat o unitate returnată înainte de a reveni în stoc.
Ceea ce vom face pentru un program și o configurație identificate este să scriem cele șapte decizii în acord: eligibilitatea, dovezile, numărul RMA și efectul său, direcția transportului, destinația unității și perioada aferentă, etapa de eliminare a datelor și înregistrarea finalizării. Vom preciza, de asemenea, care dintre cele șapte putem aplica astăzi pentru configurația respectivă și care ar trebui să fie dezvoltate mai întâi, și vom spune acest lucru atunci, nu ulterior.
Trimiteți-ne canalul, piața țintă, volumul estimat și piețele în care vindeți, iar noi vom redacta o propunere scrisă, adaptată propriului flux de procesare a returărilor, nu un document generic.
Un lucru pe care nu îl vom face este să oferim procesul ca pe un șablon transferabil între furnizori. O înțelegere RMA obligă două părți care trebuie să o aplice fiecare, iar versiunea care funcționează cu o fabrică care primește unități de două ori pe săptămână nu este cea care funcționează cu o fabrică care le primește de două ori pe an. Ce se transferă este structura — eligibilitatea, dovezile, autorizarea, transportul, destinația, eliminarea datelor, finalizarea — nu și numerele.
Lecturi conexe
- Dovezile de care are nevoie procesul — reclamații de calitate
- Ambalajul care asigură transportul — ambalaj pentru returări
- Termenul pe care se desfășoară procesul — timp de răspuns
Trimiteți canalul, piața țintă și volumul estimat, iar noi vom redacta cele șapte decizii adaptate propriului flux de procesare a returărilor.



