Nu publicăm costurile de dezvoltare, costurile de scule sau prețurile unitare, așadar acest articol nu este o listă de prețuri și nici nu trebuie interpretat ca atare. Este o structură: unde se duc banii într-un program ODM, care costuri sunt unice și care se scalează cu volumul și, de asemenea, pentru ce linii costisitoare se surprisesc de obicei cumpărătorii. Un cumpărător care înțelege structura poate alcătui un buget înainte de primirea unei oferte și poate dacă o valoare cotată este rezonabilă, văzând cărei linii îi aparține.
Cealaltă jumătate a acestei informații presupune să știm ce numere publicăm, deoarece o structură de costuri poate fi utilizată doar dacă este ancorată în ceva real. Publicăm datele produsului pe care se bazează costul: interfețele de încărcare, capacitățile carcaselor, nivelurile camerelor, timpii de încărcare, caracteristicile structurale, capacitățile bateriilor, opțiunile de culoare și duratele de funcționare declarate. Nu publicăm costurile de dezvoltare, costurile de scule, prețurile unitare, cantitățile minime de comandă, capacitatea sau termenele de livrare, iar toate acestea rămân strict interne.
Așadar, structura costurilor de dezvoltare ODM înseamnă aici forma costurilor, iar fiecare valoare din acest articol se referă la această structură, nu la o ofertă.
structura costurilor de dezvoltare ODM: cele douăsprezece linii și ce reprezintă fiecare
| Linie de cost | Tip | Ce o determină | Surpriză obișnuită |
|---|---|---|---|
| Cerințe și brief | Cost unic | Numărul elementelor neclarificate | Arată mică, dar determină tot ce urmează |
| Design industrial | Cost unic | Formă nouă sau platformă existentă | O formă nouă implică o matriță, nu doar o taxă |
| Scule | Cost unic | Numărul de scule, nu volumul | Depinde de volumul efectiv comandat |
| Design electronic | Cost unic | Numărul interfețelor, tipul de radio | Fiecare interfață adăugată costă pe toate etapele |
| Inginerie firmware | Cost unic | Numărul funcțiilor | Subestimat față de hardware |
| Validare firmware | Cost unic | Fiecare modificare a specificațiilor | Crește odată cu fiecare cerință întârziată |
| Dezvoltarea aplicației | Cost unic | Brand propriu sau dezvoltare nouă | Brandul propriu este o ramificare, nu o reducere |
| Operarea aplicației | Cost recurent | Conturi, găzduire, politici | Începe după lansare și se întinde ani |
| Testare preliminară de conformitate | Cost unic | Numărul piețelor | Consumă unități finite |
| Dosar de conformitate | Cost unic | Documentație din etapele anterioare | Depinde de etape pe care nu le controlați |
| Teste de scule și mostre | Cost unic | Unități consumate | Prima linie este tăiată, ultima este necesară |
| Lansare și suport | Cost recurent | Numărul de ani în gamă | Nu este niciodată inclus în bugetul de lansare |
Cerințele și brieful. Timp de inginerie, iar pe o ofertă pare banal, iar în grafic este mare, deoarece reprezintă etapa care determină dacă tot ce urmează decurge fără probleme. Este linia care cel mai probabil va fi redusă și, totodată, cea mai puțin sigură de redus.
Designul industrial. Onorariile de proiectare și desenele transmise producătorului de scule. Costul depinde complet de faptul că porniți de la o platformă existentă sau comandați o formă nouă, iar diferența dintre acestea este chiar diferența dintre un onorariu de proiectare și o matriță. Cumpărătorii presupun frecvent că o formă nouă înseamnă „mai mult design”, nu „scule noi”, iar surpriza apare sub forma unei linii de cost neplanificate.
Sculele. Matrița, amortizată în funcție de volum. Este linia care îi surprinde pe cumpărători, deoarece reprezintă un cost unic care pare enorm la volum mic și neglijabil la volum mare, iar amortizarea depinde de cantitatea efectiv comandată, nu de cea la care sperați să comandați. Solicitați costul sculelor ca valoare separată și întrebați pentru ce volum este amortizat; ambele sunt întrebări legitime, iar un furnizor care refuză să răspundă la oricare dintre ele vă spune ceva despre modul în care a fost construită oferta.
Electronica. Proiectare, componente și testare. Aceasta este partea programului care implică într-adevăr inginerie, nu producție, și aici o modificare a cerințelor costă cel mai mult, deoarece o interfață adăugată se propagă în placa electronică, firmware, validare și dosarul de conformitate.
Firmware-ul. Inginerie și validare. Validarea este partea subestimată în mod sistematic, deoarece presupune testarea fiecărui comportament față de specificații, iar fiecare modificare a specificațiilor mărește costul acesteia. Un program care adaugă patru funcții în faza finală nu adaugă doar patru sarcini; adaugă patru funcții și patru domenii de validare.
Aplicația, dacă există. Dezvoltare, conturile din magazine, politica de confidențialitate și operarea continuă. Este linia care lipsește cel mai des din bugetul pentru ochelari inteligenți, deoarece aplicația este un produs separat, cu un ciclu de viață distinct, și este componenta sistemului care continuă să coste bani mult după expediția hardware-ului. O ofertă care prezintă o taxă unică pentru aplicație, dar nu include costurile de operare, este incompletă, iar omisiunea apare de obicei în anul al doilea.
Testarea preliminară și testarea formală. Onorariile de laborator și unitățile consumate. Unitățile contează mai mult decât se așteaptă cumpărătorii: testarea consumă produse finite, iar la primul ordin de câteva mii de unități, acest lucru reprezintă un număr vizibil, nu o eroare de rotunjire.
Dosarul de conformitate. Este momentul documentării, iar aceasta este faza pe care programele o subestimează cel mai mult, deoarece depinde de finalizarea dovezilor produse de alte faze. Este și faza cu cel mai mic control asupra termenului, deoarece o parte dintre dovezi se află în responsabilitatea terților.
Testele de scule și mostrele. Costuri unitare și timp de inginerie, iar aici are loc învățarea care determină evoluția designului. Este un cost fără un rezultat vizibil, motiv pentru care este prima poziție eliminată atunci când un program este comprimat — iar eliminarea sa este exact felul în care problemele de design ajung în producție.
Lansarea și serviciul post-vânzare. Personal de suport și piese de schimb. Partea costului care nu este niciodată planificată, deoarece începe după lansare și se întinde pe anii în care produsul rămâne în gamă.
Trei poziții lipsesc sistematic dintr-un buget inițial, iar merită să fie numite împreună deoarece au aceeași cauză: toate trei încep în afara programului. Prima este stocul de piese de schimb, care nu este nici cost de dezvoltare, nici cost unitar și, frecvent, nu este bugetat deloc până când nu este cunoscută prima rată de defecte. A doua este costul unei modificări de model — o a doua variantă de culoare, o specificație de ambalaj revizuită, o actualizare de firmware lansată către teren — cost redus pentru fiecare eveniment, dar care se cumulează într-o gamă cu mai multe modele. A treia este obligațiile proprii ale importatorului, inclusiv păstrarea dovezilor cerută de conformitate și expunerea la răspunderea pentru produse, pe care nimeni nu o evaluează până când cineva întreabă.
Niciuna dintre acestea nu este exotică, iar toate trei sunt previzibile în momentul planificării gamei. Ce le face să nu încapă în bugete este momentul, nu incertitudinea: în majoritatea proceselor contabile, un cost care începe după data lansării aparține unui alt an bugetar, astfel încât un program calculat doar până la expediere pare să se fi încheiat în buget, deși rămâne cu obligații pe care nu le-a finanțat.
Barele numără pozițiile de cost din acest articol, nu sumele în bani, iar mai multe poziții apar în mai multe coloane: sculele sunt unice, dar sunt incluse și în costul unitar, în timp ce exploatarea aplicației este recurentă și se află complet în afara lui. Coloana care contează cel mai mult pentru un cumpărător care își construiește un buget este ultima — costurile care se regăsesc în afara prețului unitar și a ofertei de dezvoltare, adică costurile totale de achiziție: transportul, taxele, menținerea certificărilor, obligațiile proprii ale importatorului și costul de suport din anii trei și patru.

Costuri unice versus variabile: singura distincție care contează pentru un buget
Cel mai util lucru pe care îl poate face un cumpărător înainte de a solicita o ofertă este să stabilească ce costuri intenționează să suporte o singură dată și pe care intenționează să le suporte permanent, deoarece cele două se comportă complet diferit la volume diferite.
Un cost unic pe unitate scade pe măsură ce volumul crește, iar scăderea este abruptă la început. Un cost variabil pe unitate scade și el, dar lent, deoarece prețurile componentelor urmează propriul calendar, iar manopera de asamblare urmează un alt calendar. Consecința practică este că graficul costului total pe unitate este mai plat decât se așteaptă majoritatea cumpărătorilor, iar un cumpărător care își bazează studiul de fezabilitate pe ideea că „prețul unitar se înjumătățește dacă triplez comanda” are, de obicei, greșit.
Cazul în care acest lucru contează cel mai mult este cel al sculelor. Dacă o matriță este oferită ca o singură sumă, fără un volum de amortizare indicat, cumpărătorul nu poate face nicio estimare, deoarece aceeași sumă este corectă pentru două programe foarte diferite. Întrebarea corectă nu este „cât costă scula”, ci „cât costă scula, pentru ce volum și ce se întâmplă cu prețul unitar dacă comand jumătate din acel volum”. Un furnizor care răspunde la toate cele trei întrebări a construit o ofertă pe care cumpărătorul o poate folosi.
Al doilea caz este carcasa, iar acesta este neobișnuit deoarece este atât un cost de producție, cât și o decizie de retail. Carcasa reprezintă o poziție semnificativă în costul unitar, iar opțiunea de capacitate influențează atât marja, cât și prezentarea la raft. Cumpărătorii o optimizează adesea ca pe o poziție de cost, deși ar trebui optimizată ca element de ambalare, ajungând astfel la o configurație ieftină de produs, dar greu de vândut.
Merită să fim exacti privind motivul pentru care sculele se comportă diferit de toate celelalte poziții, deoarece diferența este mecanică, nu comercială. Toate celelalte poziții variabile se modifică odată cu disponibilitatea componentelor, tarifele de muncă și rata de producție, toate acestea deplasându-se treptat. Sculele reprezintă o funcție în trepte: sunt un cost fix important, care apare integral într-un anumit termen și apoi dispare în prețul unitar. Un cumpărător care le modelează ca pe un cost progresiv va greși în ambele sensuri — prea pesimist la volum mare și periculos de optimist la volum mic —, deoarece comportamentul real este o prăpastie, nu o pantă.
Același raționament se aplică domeniului de conformitate, care este cealaltă funcție de tip treaptă din structură. Adăugarea unei a patra piețe nu reprezintă o creștere proporțională; presupune o nouă evaluare, documentație nouă și un nou termen de execuție, dintre care majoritatea se finalizează înainte de prima livrare. Cumpărătorii care modelează piețele ca pe o majorare procentuală a costurilor le subestimează constant, iar surpriza apare în faza în care graficul este cel mai puțin flexibil.
Cazul în care acest aspect contează cel mai puțin este manoper de asamblare, iar acest lucru merită menționat deoarece cumpărătorii consumă uneori un efort disproporționat pentru a negocia o linie care barely se modifică. Dacă asamblarea reprezintă o cotă mică din costul unitar și se modifică lent, negocierea intensă a acesteia reprezintă o utilizare slabă a efortului disponibil înainte de a vă angaja. Liniile care merită negociate sunt cele fixe, cele privind domeniul de aplicare și cele privind volumul, deoarece acestea sunt singurele trei care modifică efectiv totalul — iar identificarea lor înainte de începerea negocierii reprezintă cea mai mare parte a avantajului disponibil într-o negociere de preț.
Patru întrebări extrag cea mai mare valoare dintr-o ofertă. Este scula separată și amortizată pe un volum indicat. Este taxa de înregistrare separată de costul exploatării aplicației. Este prezentat costul total la destinație sau oferta se oprește la poarta fabricii. Și ce este exclus — deoarece lista de excluderi vă arată ce va sosi ulterior ca cerere de modificare, iar numărul excluderilor prezice costul final mai bine decât totalul indicat în ofertă.

Ce se modifică după blocarea designului și cât costă
Cea mai costisitoare linie dintr-un program de dezvoltare este cea care nu apare deloc în ofertă, și reprezintă costul modificării ceva după blocarea designului.
O modificare a firmware-ului după blocare presupune un ciclu de validare și o modificare a documentației. O modificare a carcasei după tăierea sculei necesită o sculă nouă. O modificare a listei de componente după evaluarea de conformitate impune o reevaluare. Fiecare reprezintă o necesitate normală și fiecare costă de mai multe ori mai mult decât aceeași modificare înainte de blocare. Acesta este argumentul pentru a petrece timp real în faza de definire a cerințelor, nu pentru a o trata ca pe o corespondență preliminară prin e-mail — motiv pentru care faza de definire a cerințelor este în fapt locul în care se câștigă graficul.
Este important să înțelegem acest tipar, nu să îl resentăm. Fiecare etapă are un set diferit de consecințe, iar curba costurilor reflectă numărul de elemente deja construite peste elementul modificat. La începutul programului, o modificare invalidează un document. După finalizarea designului, invalidează un set de desene. După tăierea sculei, invalidează un activ fizic cu un termen de execuție asociat. După evaluarea de conformitate, invalidează dovezi produse de un terț, conform unui grafic asupra căruia nu avem control.
Ultimul aspect explică de ce blocarea listei de componente are loc mai devreme decât se așteaptă majoritatea cumpărătorilor. Evaluarea depinde de componente la fel de mult cât depinde de design, iar înlocuirea unei componente pentru a asigura disponibilitatea poate impune o reevaluare chiar dacă comportamentul produsului nu s-a modificat deloc. Cumpărătorii care înlocuiesc componente în mod tacit pentru a proteja o dată de livrare iau o decizie de cost, iar aceasta ar trebui luată în mod deliberat.
Ultimul punct de pe această cronologie este cel care îi surprisesază pe majoritatea cumpărătorilor aflați la prima achiziție. Costul de exploatare a aplicației, situația pieselor de rezervă și costul suportului încep toate după lansare, indiferent dacă cineva le-a inclus sau nu în buget. Un program care include în buget doar costurile până la livrare are un buget care se încheie în punctul în care produsul începe să genereze probleme. Discuția despre continuitatea aprovizionării tratează cealaltă latură a problemei — ce se întâmplă atunci când costul suportării unui model crește după plecarea persoanei care l-a aprobat.

Ce precizăm înainte de a indica o sumă
Evaluăm un program de dezvoltare pe faze, separând costurile unice de costul unitar și prezentând scula ca linie distinctă, deoarece un cumpărător care poate vedea structura poate planifica în jurul acesteia și poate contesta o cifră care pare incorectă. Indicarea unei singure sume agregate este mai simplă, dar valorează mai puțin: ascunde elementul cel mai sensibil la volum și nu relevă care costuri continuă după emiterea comenzii.
Alături de sumă, precizăm ipotezele, iar lista de ipoteze este suficient de scurtă pentru a fi utilă: volumul pe care este amortizată scula, piețele incluse în domeniul de conformitate, faptul că aplicația este o interfață sau o versiune completă, faptul că specificațiile sunt blocate pentru stabilirea prețului și valorile publicate în catalog de care depinde configurația. Dacă vreuna dintre acestea se modifică, se modifică și oferta, iar menționarea acestui lucru dinainte reprezintă o curtozie care nu costă nimic.
Vom face și asta: vă vom spune care rânduri s-ar modifica dacă volumul s-ar schimba. O ofertă este o declarație despre o configurație la o anumită cantitate; un cumpărător care planifică comenzi pe optsprezece luni trebuie să știe care părți sunt structurale și care sunt negociate. Rândul pentru scule este structural. Prețul unitar este parțial structural și parțial negociat. Domeniul de Conformitate este structural după ce piețele sunt stabilite. Rândurile care sunt pur negociabile merită identificate, deoarece sunt rândurile pe care le puteți renegocia la următoarea comandă, iar rândurile structurale pot fi modificate doar prin schimbarea produsului.
Traseul OEM standard prezintă nivelurile de colaborare la care se atașează aceste costuri, iar factorii care influențează costurile de dezvoltare arată ce cerințe produc ce elemente de cost. Dacă ne trimiteți modelul, configurația și volumul, vom cota programul fază cu fază, cu rândurile de costuri unice separate și ipotezele consemnate.
Cum să comparați două oferte care nu au aceeași structură
Cea mai frecventă dificultate în această categorie nu este faptul că un furnizor percepe prea mult. Problema este că două oferte sunt obiecte structural diferite, astfel încât totalurile pot fi comparate pe hârtie, dar nu înseamnă nimic în practică. Un cumpărător care primește un preț unitar global, cu dezvoltarea inclusă, nu îl poate compara cu o ofertă care separă scula, separă aplicația și precizează domeniul de Conformitate. Una dintre aceste valori este mai mică, iar cea mai mică s-ar putea datora faptului că exclude cele patru elemente care vor sosi ulterior ca cereri de modificare.
Modul de comparație este să normalizați înainte de comparație, iar normalizarea presupune patru pași. Introduceți fiecare ofertă în aceeași structură de coloane: dezvoltare cu costuri unice, scule, dezvoltarea aplicației, operarea aplicației, cost unitar, cost adus la loc, excluderi. Apoi identificați care rânduri lipsesc, în loc să le considerați zero, deoarece un rând absent și un rând cu valoarea zero sunt diferite și doar unul dintre ele este gratuit. Apoi convertiți fiecare valoare a sculei într-o valoare unitară, raportată la volumul dumneavoastră estimat de douăsprezece luni, nu la volumul ales de furnizor. Apoi nu scădeți nimic și consemnați ce rămâne drept comparația pe care ați făcut-o într-adevăr.
După normalizare, trei diferențe explică de obicei aproape întreaga diferență, iar fiecare merită analizată, nu negociată direct. Prima este domeniul de Conformitate: același produs cotat pentru o piață și pentru patru nu este același produs, iar diferența este legitimă. A doua este stadiul de înghețare a specificațiilor: o ofertă întocmită pe baza unei specificații înghețate este mai ieftină decât una întocmită pe baza unei specificații deschise, iar diferența reprezintă costul opționalității pe care cumpărătorul l-a ales. A treia este strategia privind sculele: o sculă nouă pentru o geometrie distinctivă reprezintă o propunere comercială diferită de modificarea unei platforme existente, iar cumpărătorii compară frecvent cele două fără să observe că nu sunt comparabile.
Există trei semne de alertă care merită menționate, deoarece supraviețuiesc normalizării. Primul este o ofertă fără nicio excludere, ceea ce înseamnă aproape întotdeauna că excluderile se află într-un al doilea document, nu că sunt absente. Al doilea este o valoare a sculei prezentată fără volum, ceea ce face imposibilă comparația unitară și,implicit, duce la evitarea ei. Al treilea este o taxă pentru aplicație fără niciun cost de operare asociat, ceea ce înseamnă fie că aplicația nu va fi operată — situație în care setul de funcții este o decizie, nu o specificație — fie că costul de operare este inclus în altă parte și va apărea ulterior.
Lista practică de verificare înainte de a vă angaja un furnizor în funcție de preț este scurtă: fiecare rând separat, fiecare lipsă identificată în loc să fie presupusă ca având valoarea zero, scule normalizate la volumul dumneavoastră, domeniul de Conformitate precizat pentru fiecare piață și momentul de înghețare a specificațiilor înscris în acord, astfel încât valabilitatea ofertei să fie legată de o condiție asupra căreia aveți control. Când doi furnizori se află la câteva procente unul de altul în totalul normalizat, decizia este de obicei determinată de lista de ipoteze, nu de total, iar lista de ipoteze este partea care merită citită de două ori.
Ce trebuie să întrebați, în ordine, când numerele nu își explică singure valorile: care rând explică diferența, ce ipoteză ar elimina-o și pot eu modifica acea ipoteză. Majoritatea discuțiilor privind costurile într-un program ODM se întind pe trei întrebări, iar motivul pentru care durează trei săptămâni este că nimeni nu le pune în această ordine.
Lecturi conexe
- Etapa în care domeniul este stabilit — faza cerințelor
- Proiectarea inginerială afectată de o modificare — personalizare inginerială
- Activitățile de certificare din grafic — traseul de certificare
- Nivelurile de colaborare și factorii care le influențează — OEM standard de la un capăt la altul
Spuneți-ne modelul, configurația și volumul, iar noi vom cota programul fază cu fază.



