Fiecare program de dezvoltare are un proces de dezvoltare, indiferent dacă cineva l-a documentat sau nu. Versiunea documentată este mai bună, iar diferența nu constă în documentare pentru sine, ci în faptul că un proces documentat transformă o serie de conversații pline de speranțe într-o succesiune de decizii datate, cu responsabilități atribuite.
Ceea ce merge prost în programele pentru ochelari inteligenți nu este, de obicei, o defecțiune tehnică. Este o etapă pentru care nimeni nu răspundea clar, astfel încât decizia a fost luată implicit și a fost reluată trei săptămâni mai târziu de altcineva care avea o altă premisă. Geometria ramei se deplasează cu jumătate de milimetru pentru că nimeni nu era responsabil de etanșeitatea acustică. Baza firmware se modifică după închiderea fișierului pentru că nimeni nu era responsabil de fișierul închis. Niciuna dintre aceste situații nu reprezintă o defecțiune de inginerie; ambele sunt eșecuri de atribuire a responsabilității, pe care ingineria va trebui apoi să le remedieze.
Două întrebări rezolvă cea mai mare parte a problemei responsabilității înainte ca orice listă de etape să poată face acest lucru. Cine deține desenele și codul sursă al firmware-ului și cine semnează specificația scrisă. Dacă răspundeți greșit la aceste două întrebări, restul procesului devine o negociere privind faptele, nu un plan.
Procesul de dezvoltare: cele opt etape și responsabilii lor
Cele opt etape de mai jos sunt descrise prin decizia pe care fiecare trebuie să o producă, deoarece o etapă fără o decizie asociată nu este o etapă.
1. Cerința.-responsabilitatea revine brandului, iar aceasta este etapa cel mai frecvent insuficient specificată. Pentru ce este produsul, în ce mediu va fi utilizat, cine îl poartă și ce se așteaptă clientul să facă. Mediul contează mai mult decât cred majoritatea cumpărătorilor: el stabilește nivelul de protecție la pătrundere, obiectivul de autonomie a Bateriei, scenariul acustic și domeniul de acces pe piață, iar toate aceste patru constrângeri influențează designul înainte de a fi realizat orice desen. O cerință care nu precizează mediul produce un produs tehnic corect, dar inutilizabil.
Documentul de cerințe care funcționează este scurt și concret. Precizează contextul purtării, în loc să descrie o personas, deoarece „mers în aer liber, utilizare continuă, o mână, în ploaie și în soare puternic” constrânge designul în moduri în care „un utilizator cu un stil de viață activ” nu îl constrânge. Precizează durata utilizării, deoarece un produs purtat o oră și unul purtat pe tot parcursul unui tur de lucru au cerințe diferite privind Bateria și confortul. Precizează piețele, deoarece domeniul de acces pe piață trebuie cunoscut înainte de stabilirea listei de modele, nu după. Și indică intervalul de volum, deoarece ruta de producție — un program standard, unul hibrid sau un program complet de dezvoltare — se alege în funcție de volum, nu de ideea de produs.
2. Specificația scrisă. Este responsabilitatea comună a ambelor părți și trebuie semnată de ambele. Ce face produsul și — partea care este omisă — ce nu face explicit. A doua jumătate este cea care împiedică cele trei luni de deviere în care toată lumea presupune un set diferit de funcții. Aceasta este și etapa în care denumirea modelului este fixată în scris, deoarece o denumire paraphrase ulterior nu poate fi corelată cu un document specific modelului. O intrare din gama noastră apare ca „L2 Utral”, plus o denumire suplimentară pentru o variantă al cărei sens nu a fost niciodată publicat, ceea ce face rezonabil să insistăm asupra exactității șirului de caractere.
3. Designul industrial și rama. Brandul conduce, deoarece rama este obiectul destinat clientului; uzina o execută, deoarece rama trebuie să adăpostească componentele electronice. Decizia care nu trebuie să devie este geometria, deoarece stabilește simultan etanșeitatea acustică, potrivirea și poziția Bateriei. Domeniul publicat de personalizare arată unde se află limita: stilul brațelor și culoarea sunt incluse în domeniul standard pentru nivelul cu cameră, în timp ce stilul ramei este prevăzut pentru nivelul sportiv.
4. Componentele electronice și firmware-ul. Uzina răspunde de execuție; brandul răspunde de cerințele pe care le-a documentat. Comportamentul radio, lanțul asistentului, cuvântul de activare, identitatea de asociere și numele Bluetooth se află toate aici, iar numele Bluetooth funcționează ca identificator de firmware, nu ca etichetă, ceea ce face ca decizia respectivă să aparțină specificației, nu unei conversații privind ambalarea. Limita a ceea ce poate fi modificat fără redeschiderea specificației este cea stabilită în scris de etapele trei și patru.
5. Utilajele de producție. Uzina le realizează; brandul le plătește și ar trebui să dețină activul. Decizia care nu trebuie să devie este momentul înghețării designului, deoarece utilajele de producție reprezintă cea mai ireversibilă cheltuială din cadrul programului. Aceasta este și etapa în care întrebarea privind proprietatea matriței trebuie să primească răspuns în scris, nu într-o ședință, deoarece este întrebarea care determină dacă puteți realiza o a doua comandă în trei ani.
6. Primul articol. Construit de fabrică, verificat de marcă. Acesta este cel mai valoros document din întregul proces, deoarece devine proba aprobată față de care este comparată fiecare unitate de producție — iar dacă nu este documentat corect, toate disputele ulterioare vor privi ce anume s-a agreat. Primul articol este locul în care sunt eliminate lacunele din specificația publicată: durata de funcționare este prezentată ca un interval fără condiții de testare indicate, timpul de încărcare reprezintă o limită superioară la douăzeci și șase dintre douăzeci și opt de înregistrări, iar greutatea ramei este publicată doar pentru un model. Proba aprobată transformă aceste informații în valori pe care pagina de produs le poate utiliza.
Verificarea primului articol este o activitate de măsurare, nu de adjudecare „trece sau nu trece”, și ar trebui bugetată ca atare. Măsurați durata de funcționare în condițiile pe care le veți declara efectiv, cronometrați încărcarea pornind de la baterie descărcată, înregistrați greutatea ochelarilor fără carcasă, notați temperatura ambientă și fotografiați finisajul în comparație cu referința aprobată, la lumină naturală, nu sub iluminatul de birou. Apoi consemnați valorile măsurate și comparați-le cu înregistrările publicate. Dacă rezultatul măsurării se situează la limita inferioară a unui interval publicat, nu la cea superioară, aceasta este valoarea care trebuie afișată pe pagina de produs. Să descoperiți acest lucru la masa de lucru costă o zi; să îl descoperiți la returnarea unui client costă relația cu canalul de distribuție.
7. Documentația de certificare și de acces pe piață. Fabrica pregătește dosarul; marca răspunde de declarația pe care o formulează. Decizia care nu trebuie lăsată să deruleze este lista modelelor, deoarece fiecare model reprezintă o intrare, iar fiecare intrare nouă presupune muncă. Este, de asemenea, etapa în care propria poziție publicată este cea mai subțire: catalogul nu publică nicio linie de certificare pentru niciun model, iar pagina certificărilor pentru export prezintă zece brevete într-o imagine, dintre care opt sunt modele de design și două sunt modele de utilitate. Un program care ajunge în această etapă așteptând un document pentru fiecare model va descoperi că munca trebuie programată, nu doar strânsă și adunată.
8. Producția și verificarea. Fabrica, pe baza unei instrucțiuni scrise. Aceasta trebuie să precizeze față de ce sunt comparate unitățile, numărul de probe, criteriile de acceptare și momentul în care se plătește soldul. O instrucțiune de verificare agreată cu întârziere este o verificare care nu poate fi impusă.

Cele trei tipuri de eșec ale procesului de dezvoltare
Lacune în responsabilități. O etapă cu doi proprietari posibili nu are niciun proprietar. În practică, aceasta se manifestă printr-o decizie luată pe coridor și reexaminată trei săptămâni mai târziu, de obicei de către cineva care nu se afla pe coridor. Soluția nu constă în mai multe ședințe, ci în desemnarea unui singur proprietar pentru fiecare decizie și în acceptarea faptului că unele decizii implică într-adevăr două părți, caz în care etapa necesită o regulă explicită care să stabilească cine are ultima decizie.
Decizii luate după punctul de ireversibilitate. Tiparul este previzibil: o decizie prezentată ca fiind în așteptare, în timp ce un loc în programul de producție este deja rezervat. Programarea câștigă întotdeauna, deoarece programarea este angajată, iar decizia nu. Acest lucru este vizibil pentru cumpărătorii care urmăresc factura pentru unelte, deoarece comanda de unelte reprezintă, de regulă, momentul în care designul a fost înghețat, indiferent dacă cineva a declarat acest lucru sau nu.
Devierea specificației după închiderea dosarului. O modificare de firmware, o configurație a lentilei sau o nouă culoare care alterează descrierea tehnică. Acestea sunt modificările cele mai ieftine de realizat și cele mai scumpe de acceptat, iar obiceiul care le împiedică este o regulă: orice modificare propusă este verificată față de descrierea tehnică înainte de a fi acceptată, cât timp dosarul este încă deschis. Alternativa — acceptarea modificărilor în raport cu un dosar închis — înseamnă că instrucțiunea de verificare și proba aprobată descriu un produs care nu mai există.
Porțile procesului de dezvoltare și documentele din spatele fiecăreia
O poartă este un punct din proces în care lucrarea nu poate continua până când există un document. Poarta și documentul sunt același lucru, motiv pentru care sunt ușor de omis: procesul pare să avanseze, în timp ce dovada avansării este redactată ulterior, retroactiv și din memorie.
Opt etape, opt documente, iar fiecare document este scurt:
- Documentul de cerințe — mediu, utilizator, caz de utilizare, piețe, cantități.
- Specificația semnată — ce face produsul, ce nu face explicit, șirul de denumire a modelului, opțiunile de configurație selectate.
- Înregistrul de congelare a designului — geometria, finisajul, referințele de culoare și data.
- Înregistrul de referință al firmware-ului — versiunea, denumirea Bluetooth, comportamentul de asociere, identificatorul buildului.
- Comanda de unelte și înregistrul activelor — numărul activului, proprietatea și modalitatea de întreținere sau depozitare.
- Înregistrul mostrei aprobate — unitatea, serialul acesteia, valorile măsurate, fotografiile, semnătura de aprobare.
- Domeniul documentației — modelele, piețele și ceea ce există pentru fiecare dintre acestea.
- Instrucțiunea de inspecție — referința mostrei aprobate, numărul de mostre, criteriile de acceptare, etapa de plată.
Tiparul este acela că fiecare document este o pagină, iar întregul set este mai mic decât se așteaptă majoritatea cumpărătorilor. Acesta este chiar scopul. Un set de documente care necesită două săptămâni pentru a fi pregătit a fost conceput ca o auditare, nu ca un instrument de control, iar un control care necesită două săptămâni nu va fi consultat în momentul în care contează.
Există o disciplină care face ca acest set să funcționeze, iar aceasta ține de cine deține documentele, nu de conținutul lor. Cumpărătorul ar trebui să dețină întregul set, nu doar pagina cu semnături. Într-un program în care furnizorul deține specificația, înregistrul de congelare și instrucțiunea de inspecție, cumpărătorul deține procesul doar nominal și nimic altceva — documentele devin un canal prin care circulă versiunea furnizorului asupra evenimentelor. Costul deținerii lor constă într-un folder comun și în disciplina de a trimite o copie, iar beneficiul este că, în momentul unei dispute, ambele părți argumentează pe baza aceleiași pagini, nu pe baza a ceea ce își amintesc că au convenit într-o ședință.

Stabilirea proprietății înainte de începerea procesului de dezvoltare
Două decizii stabilesc harta proprietății, iar ambele este mai bine să fie luate în săptămâna întâi decât în săptămâna a șasea.
Cine deține desenele tehnice și codul sursă al firmware-ului. Dacă designul îi aparține furnizorului, atunci produsul tău nu mai este produsul tău, iar diferențierea mărcii trăiește în clădirea altcuiva. Dacă îți aparține, întrebările relevante sunt unde sunt păstrate fișierele, în ce format, dacă există un repository de cod sursă și nu doar un folder de e-mailuri și ce primești dacă relația se încheie. Discuția despre proprietatea intelectuală tratează aceleași subiecte mai detaliat. În practică, răspunsul tinde să fie împărțit — desenele mecanice pot aparține fabricii, iar codul sursă al firmware-ului îți poate aparține — iar un răspuns împărțit este acceptabil, cu condiția ca ambele jumătăți să fie consemnate.
Cine semnează specificația scrisă. Nu cine o întocmește și nici cine o solicită. Semnătura transformă documentul într-un instrument de control, nu într-o simplă propunere, și reprezintă momentul în care cumpărătorul trebuie să accepte faptul că un document pe care l-a semnat va fi folosit pentru a respinge ceva ce ulterior dorește.
Există o a treia întrebare la care este mai ușor de răspuns devreme decât târziu: cine deține decizia de a face modificări. În orice program, modificările consumă planificarea, iar un program în care fiecare modificare necesită aprobarea scrisă a cumpărătorului va ajunge pur și simplu să nu mai facă modificări, ceea ce este mai rău. Regula fezabilă este stabilirea unui prag — o modificare sub o valoare definită este realizată și înregistrată, iar una peste prag este escaladată — și consemnarea pragului în scris, cât timp toate părțile sunt încă în relații bune.
O a patra întrebare, mai puțin evidentă, merită răspunsă simultan: cine deține estimarea termenului de execuție? Termenele de livrare în această categorie nu sunt publicate, deoarece fiecare depinde de cantitate, domeniul documentației, planificarea curentă și configurație, iar un termen de livrare prezentat fără aceste patru elemente este o medie, nu un plan. Succesiunea etapelor și punctele de control se găsesc în etapele dezvoltării ODM, iar aspectele legate de risc se află în factorii de risc ai dezvoltării ODM. Cine deține estimarea deține și întrebarea privind etapa care întârzie cel mai mult procesul, iar într-un program pentru ochelari inteligenți etapa care întârzie cel mai mult este rareori cea urmărită de oameni — de obicei este aprobarea primului articol sau domeniul documentației, nu linia de producție.

Deciziile procesului de dezvoltare pe care cumpărătorul trebuie să le dețină personal
Unele decizii dintr-un program nu pot fi delegate, nu pentru că ar necesita cunoștințe de specialitate, ci pentru că sunt cele în care o eroare este costisitoare, iar absența este fatală. Patru dintre ele îi revin cumpărătorului, iar un cumpărător care recunoaște acest lucru dinainte își protejează termenul de execuție mai bine decât unul care încearcă să participe la fiecare etapă.
Lista afirmațiilor. Fiecare afirmație pe care produsul o va face, asociată unei linii publicate sau marcată ca necesitând dovezi separate. Această decizie determină ce trebuie să livreze specificația, deci trebuie să existe înainte de semnarea specificației. Odată ce pagina de produs este scrisă pornind de la o afirmație pe care nimeni nu a aprobat-o, costul modificării ei constă în retipărirea ambalajului și într-o discuție cu canalul.
Toleranța. Ce este acceptabil pentru fiecare caracteristică măsurabilă — intervalul de funcționare, timpul de încărcare, finisajul, greutatea — decis înainte de măsurarea primului articol. O toleranță stabilită după măsurătoare nu este o toleranță, ci o justificare. Aceasta este decizia care transformă primul articol dintr-o demonstrație într-o măsurătoare și cea mai des lăsată implicită.
Pragul de modificare. Ce poate fi modificat fără escaladare și ce trebuie escaladat. Stabilit devreme, în scris și înainte ca cineva să fie deranjat de el. Un prag stabilit în timpul unei crize este un prag pe care nimeni nu îl va aplica următoarei modificări.
Decizia de acceptare. Dacă o livrare este acceptată. Această decizie pare procedurală, dar este, de fapt, cea mai valoroasă decizie pe care un cumpărător o ia într-un program hardware, deoarece reprezintă singura pârghie de care cumpărătorul dispune asupra calității următoarei livrări. Odată ce o livrare este acceptată fără instrucțiuni de inspecție, același defect apare în următorul container, iar la a doua apariție nu mai este considerat defect, ci standard.
Aceste patru decizii au un punct comun: sunt ieftine de luat și scumpe de greșit, iar niciuna nu presupune ca cumpărătorul să înțeleagă modul în care este construit produsul. Exact de aceea le enumerăm separat de responsabilitatea etapelor — cumpărătorul care deține responsabilitatea etapelor, dar deleagă lista afirmațiilor și toleranța, a delegat cele două decizii care determină dacă programul a reușit.
Derularea unui proces de dezvoltare fără o echipă dedicată
Majoritatea programelor la această scară sunt derulate de una sau două persoane din partea cumpărătorului, care au și alte responsabilități. Acest lucru este normal și modifică procesul în moduri care merită planificate, nu descoperite.
Etapele trebuie programate, nu declanșate de atenție. O etapă care așteaptă ca cineva să observe declanșarea ei va aștepta la nesfârșit. Stabiliți datele de la început într-un calendar comun, cu documentul datorat în data respectivă, nu discuția.
Setul de documente reprezintă memoria. Fără o echipă, specificația scrisă și înregistrarea mostrei aprobate sunt singurele elemente care vor mai descrie produsul peste șase luni. Acesta este cel mai puternic argument pentru disciplina documentară și nu presupune costuri suplimentare.
O singură persoană nu poate aproba și inspecta. Primul articol trebuie aprobat de cineva diferit de persoana care l-a realizat, iar inspecția necesită aceeași independență. În cazul unei echipe de cumpărare cu o singură persoană, soluția onestă este să fie implicată o a doua pereche de ochi — un coleg, un inginer extern sau un consultant — pentru cele două etape în care independența contează cel mai mult.
Presiunea comercială revine aceleiași persoane. Un cumpărător care derulează singur un program negociază simultan prețul, urmărește termenul de livrare și inspectează marfa, iar inspecția este sarcina care este eliminată atunci când termenul este depășit. Deciderea în prealabil care dintre aceste trei activități va fi redusă la prioritate sub presiune este o decizie mică, cu un efect mare asupra rezultatului.
Există încă o ajustare care merită făcută conștient, iar aceasta privește externalizarea programului astfel încât să reziste în absența persoanelor implicate. O echipă de cumpărare cu o singură persoană are un singur punct de eșec, iar modul de eșec nu este lipsa de competență, ci faptul că toate cunoștințele se află într-un singur e-mail, într-un singur caiet și în memoria unei singure persoane despre o convorbire telefonică din martie. Mutarea programului într-un folder comun, care conține setul de documente, un tabel de etape cu date și o singură listă de contacte la furnizor, reduce riscul unei situații de dependență de o singură persoană fără creșterea numărului de angajați. Totodată, facilitează predarea programului atunci când persoana care îl derulează pleacă, o situație într-un program cu un termen de douăsprezece luni fiind mai probabilă decât se așteaptă un cumpărător.
Publicăm liniile personalizabile enumerate în catalogul nostru și lacunele de capabilitate în aceiași termeni simpli folosiți pentru capabilități, fără costuri nerecurente, termene de inginerie sau poziții privind proprietatea intelectuală, deoarece acestea sunt condiții, nu fapte, iar poziția noastră internă nu a fost încă stabilită. Nu vom oferi un preț pentru dezvoltare pe care nu l-am estimat.
În practică, acest lucru înseamnă că întrebările privind proprietatea din acest articol pot fi răspunse pe baza unei evidențe reale a capacităților, nu a unei promisiuni. Această evidență este numărată pe categorii: șapte axe la nivelul de cameră, cinci la nivelul sportiv, trei la nivelul fotocromatic și două la nivelul pentru copii, unde alte două capacități sunt marcate ca fiind în așteptarea verificării. Pentru intrarea privind conducerea osoasă nu este listat absolut nimic. Numărarea axelor vă arată ce etape se află în personalizarea standard, nu în dezvoltare și, prin urmare, cine este responsabil de ele; ce acoperă de fapt fiecare linie numărată este întrebarea pe care trebuie să o puneți furnizorului.
Putem lua planul programului, să identificăm etapele în care proprietatea este neclară și să vă spunem care dintre cele două întrebări decisive trebuie să primească răspuns înainte de începerea procesului. Structura programului se află la procesul de dezvoltare, aspectele legate de risc sunt prezentate la factorii de risc în dezvoltarea ODM, iar succesiunea etapelor este descrisă la etapele dezvoltării ODM.
Lecturi conexe
- Succesiunea etapelor — etapele dezvoltării ODM
- Riscurile care merită identificate devreme — factorii de risc în dezvoltarea ODM
- Întrebarea privind proprietatea intelectuală — proprietatea IP în dezvoltarea ODM
Trimiteți-ne planul programului și vom identifica etapele în care proprietatea este neclară.



