Faza de proiectare a unui program ODM este momentul în care produsul cumpărătorului întâlnește platforma producătorului, iar întâlnirea este, de obicei, mai puțin confortabilă decât ar trebui. Cumpărătorul vine cu o marcă, un client și o cerință comercială. Producătorul vine cu o platformă care există deja, cu o listă de componente în spatele ei și cu un set de elemente care nu sunt negociabile, deoarece sunt esențiale pentru funcționarea întregului sistem.
Ambele poziții sunt rezonabile. Eșecul este că faza de proiectare este condusă, de regulă, ca o negociere privind specificațiile, deși ceea ce se negociază de fapt este care cerințe sunt cu adevărat fixe și care sunt negociabile. Cumpărătorii care nu reușesc să facă această distincție își petrec faza luptând pentru lucruri care nu au fost niciodată disponibile și cedând lucruri care au fost disponibile, iar ambele jumătăți ale acestui schimb produc un program mai slab decât intenționau oricare dintre părți.
Așadar, faza de proiectare pentru dezvoltarea ODM trebuie înțeleasă drept ansamblul deciziilor care determină dacă fazele rămase vor fi fluide sau dureroase — iar fiecare dintre aceste decizii este mai ieftină de luat acum decât mai târziu, cu o diferență ușor de demonstrat și la fel de ușor de subestimat.
Faza de proiectare pentru dezvoltarea ODM: cele trei categorii în care se încadrează fiecare cerință
Fixată de platformă. Elementele proiectului care nu pot fi modificate fără o nouă dezvoltare. Într-o gamă precum cea a noastră, acest lucru înseamnă, de regulă, modulul radio și certificarea acestuia, celula de baterie și acoperirea ului la nivel de celulă, interfața de încărcare și abordarea platformei privind firmware-ul și aplicația. Un cumpărător care solicită o versiune Bluetooth diferită pe o platformă construită cu un alt modul radio nu cere o nouă configurație, ci un produs nou. Gama noastră publicată oferă Bluetooth 5.3 pe două modele și 5.4 pe toate celelalte, ceea ce constituie un exemplu elocvent: diferența este reală, este publicată și nu este o opțiune de configurare — este o caracteristică a unui alt model.
Configurabilă în cadrul platformei. Aici se găsesc opțiunile publice care sunt reale și disponibile. Catalogul nostru arată clar acest lucru: configurații de celule de 55 mAh × 2, 70 mAh × 2, 90 mAh × 2 și celule individuale de 100 mAh și 115 mAh; încărcare magnetică sau Type-C; opțiuni de carcasă de 900 mAh și 1400 mAh; rezoluție a camerei de 8 MP și 13 MP; și opțiuni de culoare publicate pentru două modele — V03 Pro în portocaliu, alb crem și negru, precum și V06 în portocaliu, alb, albastru gheață, negru și negru albastru gheață.
Cu adevărat personalizată. Unelte noi, o lentilă personalizată, o interfață personalizată, o versiune personalizată de firmware, o aplicație personalizată. Toate sunt posibile, fiecare implicând un cost, un termen și o consecință în materie de conformitate. Categoria există și nu reprezintă o stare de eșec; este pur și simplu un alt program, cu o altă economie, iar faza de proiectare este locul în care aflați în care dintre ele vă aflați.
Activitatea reală din faza de proiectare constă în sortarea unei liste de cerințe în aceste trei categorii, cu un responsabil identificat pentru fiecare rând, și în realizarea acestui lucru înainte de ședința de specificații, nu în timpul acesteia. O cerință care nu a fost sortată va primi răspuns de la persoana cea mai încrezătoare din sala de ședință, ceea ce nu este același lucru cu persoana care are cele mai multe șanse de a avea dreptate.
Această matrice merită parcursă încet, deoarece primul rând este singurul care nu presupune nicio costuri suplimentare. O cerință fixată de platformă nu costă nimic în plus și nu prelungește termenul, deoarece lucrul a fost deja făcut înainte de începerea programului. O cerință configurabilă influențează prețul unitar și adaugă, cel mult, câteva săptămâni. O cerință cu adevărat personalizată presupune un cost unic și un cost unitar, adaugă săptămâni, impune refacerea dovezilor și — mai ales — devine un cost irecuperabil în momentul în care vă angajați.

Cele șase decizii care sunt ieftine acum și scumpe mai târziu
- Modelul, din seria publicată sau o construcție nouă. Acesta determină tot ce urmează. Un model de platformă cu brandingul dumneavoastră este o chestiune de configurare; o construcție nouă este un program de dezvoltare, cu alte costuri și alt calendar. Este singura decizie din listă care nu poate fi revizuită ulterior fără costuri mari.
- Configurația bateriei și a încărcării. Stabilită de platformă, configurabilă în limitele acesteia sau nouă. Celula determină autonomia, limitează opțiunile de carcasă disponibile, stabilește interfața de încărcare și determină documentația de transport. Este decizia cu cel mai mare impact raportat la efort.
- Camera sau absența acesteia. Nivelurile publicate sunt de 8 MP și 13 MP, iar despre senzorul în sine, câmpul de vizibilitate sau specificația video nu este publicat nimic. Așadar, decizia din faza de proiectare este ce nivel alegeți, nu ce senzor — iar dacă senzorul contează pentru afirmațiile dumneavoastră, acesta trebuie stabilit separat înainte de a vă angaja.
- Interfața și comenzile. Comenzi tactile capacitive pe modelele Audio, butoane fizice și indicatori la nivelul de intrare AR, iar declanșatorul de la distanță pe D17 și ZH12. Această decizie are implicații pentru durabilitate și etanșeitate și rareori este tratată ca o decizie de proiectare, motiv pentru care este luată de persoana care are mostrela în mână.
- Firmware-ul și delimitarea aplicației. Dacă aplicația este a dumneavoastră, a platformei sau hibridă și cine o întreține. Este decizia cu cel mai lung termen, deoarece o aplicație reprezintă o obligație permanentă, iar o diferență de versiune de firmware între mostra de evaluare și prima livrare este o afirmație care așteaptă să se întâmple.
- Designul industrial și culoarea. Dacă rama este una dintre opțiunile publicate sau o matriță personalizată și dacă logo-ul apare pe braț, carcasă, cutie sau pe toate trei. Fiecare dintre aceste alegeri este gratuită înainte de înghețarea proiectului și costisitoare după aceasta.
Potrivirea a patru dintre cele șase poate impune realizarea unor matrițe noi dacă sunt luate după înghețarea proiectului. Acesta este cel mai util lucru de reținut despre faza de proiectare: nu este în primul rând o fază creativă, ci ultimul moment în care cele patru decizii costisitoare mai sunt încă ieftine.
Fiecare dintre cele șase are asociată și o a doua întrebare, iar a doua întrebare este cea în care programele diferențiază. Întrebarea despre model are o întrebare despre durata de viață în gamă: se preconizează că acest model va rămâne în catalog patru ani și, dacă da, este primul dintr-o familie, nu un model independent. Întrebarea despre baterie are o întrebare despre transport: ce efect are alegerea celulei asupra documentației de transport și a ambalajului, deoarece ambele se modifică odată cu aceasta. Întrebarea despre cameră are o întrebare despre afirmațiile comerciale: dacă specificația nu este publicată, ce poate menționa fișa de produs și cine răspunde de această formulare.
Întrebarea despre comenzi are o întrebare despre utilizabilitate care îi revine cumpărătorului, nu producătorului: sunt corecte comenzile capacitive pentru un produs care va fi utilizat cu mănuși, în ploaie sau de cineva care nu se uită la el. Întrebarea despre firmware are o întrebare despre ciclul de viață: cine actualizează ramura în anul al doilea și ce se întâmplă cu o unitate a cărei ramură nu mai este acceptată. Întrebarea despre ramă are o întrebare despre scară: rezistă aplicarea logo-ului la trecerea de la o cantitate de producție la alta, deoarece metodele de aplicare a logo-ului diferă între seriile mici și cele mari, iar un logo care necesită realizarea unei matrițe noi la scară este un eveniment care afectează calendarul.
Niciuna dintre aceste întrebări secundare nu necesită un răspuns din partea furnizorului, iar toate sunt ieftine acum. Acesta este tiparul din spatele tabelului: faza de proiectare nu este locul în care apare creativitatea, ci locul în care sunt luate deciziile ireversibile, cât timp mai sunt încă reversibile.
Cum arată o fază de proiectare gestionată prost
Versiunea proastă este foarte predictibilă, iar recunoașterea ei din timp valorează enorm.
Începe cu o ședință de specificații în care cumpărătorul prezintă un document cu cerințe, iar furnizorul răspunde rând cu rând. Furnizorul spune da la ceea ce este ușor, nu la ceea ce este imposibil și ceva ambiguu la ceea ce este costisitor. Nimeni nu consemnează rândurile ambigue, deoarece au fost răspunse verbal, iar ședința se încheie cu o senzație comună de progres care nu este susținută de niciun document.
Trei săptămâni mai târziu ajunge un eșantion preproducție, iar două cerințe rămân neîndeplinite. Una era într-adevăr imposibilă și nimeni nu i-a crezut furnizorului răspunsul; cealaltă era posibilă, la un cost pe care nimeni nu l-a menționat, pentru că discuția despre cost a avut loc doar verbal. Poziția cumpărătorului este că ambele au fost agreate. Poziția furnizorului este că niciuna nu a fost specificată. Ambele poziții sunt defendabile, iar programul acum are o dispută care va dura mai mult decât ar fi durat clarificarea cerinței inițiale.
Varianta costisitoare a acestei eșecuri nu este disputa. Este compromisul făcut pentru a o încheia. Cumpărătorii renunță frecvent la o cerință pentru a recâștiga termenul, iar cerința abandonată este uneori chiar cea care a motivat programul. Ce rămâne este un produs pentru care nimeni nu a argumentat.
Modul de a evita acest lucru este procedural, nu cultural. Fiecare cerință primește un răspuns scris, fiecare răspuns ambiguu este transformat fie într-o opțiune cu cost, fie într-o refuzare explicită, iar fiecare compromis este consemnat ca o decizie cu un nume asociat. Faza cerințelor cuprinde activitatea de triere care trebuie desfășurată înainte de toate acestea.
Există un diagnostic demn de cunoscut, deoarece îți spune în câteva minute dacă o fază de proiectare decurge conform planului. Cere lista cerințelor în forma sa actuală, împreună cu răspunsul dat pentru fiecare cerință și data la care a fost dat. Orice program sănătos va returna un document cu responsabili și date. Orice program nesănătos va returna o descriere a unei ședințe. Distincția contează mai mult decât pare, deoarece un program fără această înregistrare nu poate fi negociat deloc — nu există o bază de la care să se facă compromisuri, așa că fiecare conversație ulterioară redeschide tot ce s-a discutat înainte.
Există trei semne de alarmă care merită numite în mod specific. Primul este un furnizor care răspunde la o cerință fără să precizeze în ce categorie se încadrează, deoarece acel răspuns va fi citat ulterior ca și cum ar reprezenta același angajament în ambele cazuri. Al doilea este un cumpărător care sosește cu specificațiile unui concurent, nu cu un caz de utilizare, ceea ce produce un design care corespunde deciziilor concurentului, dar nu clienților cumpărătorului. Al treilea este un program cu mai mult de două cerințe marcate drept prioritate maximă, deoarece o listă de priorități de acest fel nu este o listă de priorități.
Cum să evaluezi o fază de proiectare ca interacțiune cu furnizorul, nu ca eveniment, se reduce la trei observații. Urmărește ce se întâmplă cu o cerință pe care furnizorul nu o poate îndeplini: un rezultat bun este o refuzare explicită, împreună cu alternativa cea mai apropiată. Urmărește ce se întâmplă cu o cerință pe care furnizorul o poate îndeplini cu un cost: un rezultat bun este o opțiune cu cost, nu o promisiune și nici o refuzare. Urmărește ce se întâmplă cu o cerință despre care niciunul nu este sigur: un rezultat bun este o notă scrisă care indică faptul că rămâne nerezolvată, cu un responsabil și o dată. Programele care se comportă consecvent în toate cele trei situații sunt programele care merită selectate, iar cele care se comportă diferit în toate cele trei nu merită.
Înainte de a te angaja într-o direcție de proiectare, criteriile sunt scurte: fiecare cerință are un răspuns scris, fiecare răspuns precizează categoria sa, fiecare element personalizat are asociate un cost și un termen de livrare, iar fiecare element nerezolvat are un responsabil și o dată. Dacă toate cele patru condiții sunt îndeplinite, faza de proiectare și-a făcut treaba, indiferent cât de creativă a părut.

Cele patru întrebări care rezolvă faza într-o singură ședință
Care este limita dintre producție internă și achiziție externă în acest program? Linia care separă ceea ce producătorul a construit deja de ceea ce tu comisionezi determină atât termenul, cât și amplasamentul riscului. Un cumpărător care nu întreabă niciodată acest lucru își consumă programul în incertitudine, nefiind sigur care costuri sunt unice și care sunt structurale, aspect detaliat în defalcarea costurilor.
Care dintre cerințele mele sunt comerciale și care sunt tehnice? O cerință care există pentru că un concurent o are este o cerință comercială, iar tratarea ei ca una tehnică produce un design pe care nimeni nu îl poate construi la standardul pe care ți-l imaginai, deși pare să fie de acord cu el. Această întrebare durează zece minute și elimină în mod obișnuit o treime din lista cerințelor.
Ce moștenește programul de la certificarea platformei? Dacă modulul radio și celula sunt fixe, o parte a poziției de conformitate este moștenită și nu trebuie refăcută. Acesta este un avantaj de termen care merită cunoscut de la început și este avantajul cel mai frecvent lăsat pe masă, deoarece nimeni nu a întrebat care componente sunt moștenite și care sunt noi.
Care este politica de control al versiunilor? Cum sunt lansate versiunile de firmware, cum este reconciliată versiunea probei cu versiunea livrată și cine decide atunci când acestea diferă. Aceasta este întrebarea care previne cea mai comună surpriză în fază avansată a unui program ODM și merită să primească un răspuns scris înainte de prima probă, nu după.
merită adăugată o a cincea întrebare, deși nu are legătură cu proiectarea, deoarece determină dacă deciziile de proiectare vor fi în continuare corecte peste optsprezece luni: care este durata de viață estimată a acestui model în gamă. Un produs destinat să rămână în gamă patru ani trebuie proiectat ținând cont de accesoriu, de modificarea ambalajului și de actualizarea firmware-ului care vor apărea în anul al treilea, iar un produs destinat unei singure sezoane poate fi proiectat pentru lansare și apoi retragere. Ambele variante sunt legitime; proiectarea pentru una și planificarea pentru cealaltă produc surpriza costisitoare.
O a șasea întrebare este pusă ultima și ar trebui pusă prima: există o configurație în gama publicată care să satisfacă deja majoritatea acestui set de cerințe? Într-o categorie cu zeci de modele și un spațiu de configurare cu adevărat amplu, această posibilitate nu este îndepărtată. Este frecventă, iar găsirea variantei apropiate înainte de începerea fazei de proiectare elimină de obicei un instrument, o ramură de firmware și o versiune a aplicației dintr-un program care urma să fie evaluat ca un nou dezvoltare. Varianta apropiată nu este întotdeauna potrivită — există de obicei o cerință pe care nu o îndeplinește — însă cunoașterea acelei cerințe și a costului necesar pentru soluționarea ei reprezintă un punct de plecare mult mai bun decât o foaie albă.
Există o a șaptea întrebare care este aproape niciodată pusă și ar trebui să fie: ce are concurența din această categorie și ce nu poate avea acest program? Nu ca o listă de funcții, ci ca un exercițiu de stabilire a limitelor. Un cumpărător care stabilește de la început că o anumită capabilitate nu face parte din domeniul de aplicare și-a economisit surpriza de a o descoperi într-o revizuire de proiectare la care participă o persoană de rang superior și, de asemenea, i-a economisit furnizorului efortul de a evalua acest lucru.

Limita dintre a realiza și a achiziționa, care este, de fapt, o decizie de gestionare a riscului
Întrebarea care produce cele mai mari schimbări într-un program nu este despre specificații. Este despre locul în care se află, în realitate, limita dintre ceea ce există deja și ceea ce trebuie construit, deoarece această singură linie determină costul, termenul și — mai puțin evident — riscurile pe care le asumă programul.
Un cumpărător care cere producătorului să construiască o platformă modificată a ales să asume riscul de inginerie: termenul depinde de activitatea de proiectare, costul depinde de faptul că această activitate decurge corect de la prima încercare, iar situația de conformitate trebuie să fie reconfigurată, deoarece lista de materiale s-a schimbat. Un cumpărător care configurează o platformă existentă a ales să asume un alt risc: specificația este limitată, diferențierea este mai redusă, iar rezultatul comercial depinde de poziționare, nu de inginerie.
Niciuna dintre căi nu este mai bună. Greșit este să alegi fără să știi, ceea ce se întâmplă atunci când o listă de cerințe sosește fără o viziune asupra limitei, iar producătorul presupune că cumpărătorul dorește cea mai ieftină cale de a obține o unitate demonstrativă, nu un program de producție. Furnizorii nu sunt obstructivi când pun întrebarea; răspunsul determină într-adevăr evaluarea lor, deoarece cele două răspunsuri descriu produse diferite.
Există patru semnale că limita este stabilită implicit, nu printr-o decizie. Primul este o listă de cerințe care descrie funcții, nu rezultate, astfel încât nimeni nu poate stabili care sunt esențiale. Al doilea este un termen cu o singură dată și fără etape, astfel încât nimeni nu poate vedea ce parte a fost presupusă a fi rapidă. Al treilea este un buget exprimat ca total, fără nicio marjă pentru un al doilea instrument, ceea ce indică puternic că se așteaptă un singur instrument și că nimeni nu l-a verificat. Al patrulea este o cerință de aplicație redactată ca funcție, nu ca mecanism de responsabilitate, ceea ce înseamnă aproape întotdeauna că întrebarea privind responsabilitatea a fost amânată și va apărea în cel mai nefavorabil moment.
Modul de a stabili limita este să o scrieți într-o singură propoziție, să o introduceți în acord și apoi să verificați fiecare cerință ulterioară față de ea. Cerințele care se încadrează în propoziție aparțin programului existent. Cele care nu se încadrează sunt fie o nouă dezvoltare, fie o modificare a domeniului de aplicare, fie o cerință care ar trebui eliminată — iar toate cele trei rezultate sunt preferabile unei cerințe care devine în mod discret o problemă a cuiva în luna a patra.
Odată ce limita este stabilită, cele trei categorii nu mai sunt o opinie, ci devin un test. O cerință este fixată de platformă dacă platforma o îndeplinește deja, configurabilă dacă este deja oferită în catalog și personalizată dacă niciuna dintre aceste situații nu este valabilă. Acest test este simplu, repetabil și rapid, exact motivul pentru care funcționează, iar poate fi aplicat unei cerințe noi în luna a șaptea cu aceeași încredere ca primei cerințe din săptămâna zero.
Ce trebuie întrebat atunci când limita este discutabilă este simplu: ce ar trebui să fie adevărat pentru ca această cerință să fie o configurație, nu o dezvoltare, și cât timp ar fi necesar pentru a stabili acest lucru. Răspunsul este, de obicei, un număr concret de săptămâni și o soluție concretă de inginerie, ceea ce oferă suficiente informații pentru a lua o decizie. Un „da” sau un „nu” este aproape niciodată util.
Ce vă permit opțiunile publicate să decideți acum
Vom spune sincer care dintre cerințele dumneavoastră se încadrează în fiecare dintre cele trei categorii, inclusiv care cerințe nu pot fi îndeplinite pe platformă și care este cea mai apropiată configurație disponibilă. Preferăm să avem această discuție în faza de proiectare, când implică doar o conversație, decât înainte de producție, când implică un instrument.
Vom afirma, de asemenea, clar că opțiunile publicate sunt opțiunile existente. Catalogul nostru include timpii de încărcare, duratele de funcționare nominale, configurațiile celulelor, metodele de încărcare, rezoluțiile camerelor, capacitățile carcaseelor și variantele de culoare pentru două modele. Dincolo de acestea, este vorba despre dezvoltare personalizată, asociată unui cost și unui termen, pe care o vom cota ca atare, nu ca pe o variație a catalogului.
Această distincție este motivul pentru care faza de proiectare trebuie derulată pe baza unei liste scrise de cerințe, nu a unei prezentări verbale. Dacă ne trimiteți setul de cerințe, îl vom clasifica în cerințe fixate de platformă, configurabile și cu adevărat personalizate, vom marca fiecare rând cu cea mai apropiată configurație disponibilă, dacă există, și vom identifica care dintre cerințele dumneavoastră sunt comerciale, nu tehnice — înainte ca cineva să deschidă un fișier CAD și înainte ca costul programului să devină un număr la care v-ați angajat deja.
Lecturi conexe
- Dezvoltare ODM
- Cum funcționează procesul de dezvoltare
- Gradul de personalizare pentru brandurile de ochelari
- Personalizare inginerească: ce poate fi modificat
Trimiteți setul de cerințe și îl vom clasifica în cerințe fixate de platformă, configurabile și cu adevărat personalizate, înainte ca cineva să deschidă un fișier CAD.



