NRE și tooling sunt cele două costuri la care un cumpărător este cel mai puțin pregătit, iar ambele apar simultan, de obicei chiar în momentul în care se schimbă economia unui program. Motivul este că ambele sunt costuri unicare pe care un cumpărător concentrat asupra prețului unitar nu le-a estimat, iar deoarece sunt adesea cotate ca sumă globală, nu ca un rând care poate fi analizat și amortizat pe un anumit volum.
Distincția dintre ele contează mai mult decât totalul. NRE reprezintă lucrările de inginerie care fac ca produsul să existe într-o anumită configurație, iar tooling este mijlocul fizic de producere a componentei fizice. Se comportă diferit în aproape toate privințele care contează pentru un cumpărător — când se deplasează numerele, cât de negociabile sunt, ce le determină modificarea și ce se întâmplă dacă programul decurge greșit — iar un cumpărător care le tratează ca pe o singură sumă va negocia cu fermitate una și o va accepta pe cealaltă.
Așadar, odm development nre and tooling trebuie înțeles ca două angajamente distincte, cu două durate de viață distincte, iar acest articol explică ce include fiecare dintre ele, ce ar trebui să solicite un cumpărător să-i vadă într-o ofertă și unde linia este trasată cel mai frecvent în mod incorect.
odm development nre and tooling: cele două angajamente și modul în care se comportă diferit
NRE se cheltuiește înainte de a exista orice. Tooling se cheltuiește pentru a produce ceva. Această singură propoziție explică majoritatea diferențelor practice și merită urmărită până la capăt, deoarece diferențele determină ce poate face un cumpărător.
Momentul plăților diferă. NRE se plătește, în general, pe parcursul fazelor de dezvoltare, în tranșe legate de etape-cheie, ceea ce înseamnă că un cumpărător finanțează lucrările înainte de a vedea vreun rezultat. Tooling se plătește, în general, în apropierea lansării, printr-un avans și o plată finală, ceea ce înseamnă că numerele ajung mai târziu și într-o singură operațiune mai mare.
Negociabilitatea diferă, iar aceasta este diferența pe care cumpărătorii o înțeleg cel mai greșit. Prețul unitar este cea mai negociabilă valoare din program, deoarece depinde de volum, de durată și de relația comercială. NRE este mai negociabil decât presupun majoritatea cumpărătorilor, deoarece sfera sa este o apreciere, nu o măsurătoare — o altă împărțire a aceleiași inginerii poate produce un total diferit. Tooling este cea mai puțin negociabilă dintre cele trei, deoarece unealta este un obiect fizic realizat după un desen specific, iar costul ei este determinat de geometrie, nu de relație.
Cauzele modificărilor diferă, iar aici se află riscul. NRE se modifică atunci când se modifică cerința. Tooling se modifică atunci când se modifică desenul. Acestea nu sunt aceiași factori declanșatori, iar un program care îngheață specificația, dar lasă desenul deschis nu și-a eliminat expunerea la tooling — doar a mutat-o dintr-un document în altul.
Există o a cincea diferență, ușor de observat deoarece apare doar atunci când ceva merge prost. NRE, odată cheltuit, dispare; tooling, odată realizat, este un activ fizic care rămâne. Această asimetrie înseamnă că și opțiunile de recuperare după o problemă nu sunt simetrice. Un program care trebuie să își modifice ingectoria poate absorbi uneori costul prin prelungirea unei faze, deoarece timpul de inginerie este singurul input care poate fi achiziționat în cantități mari. Un program care are nevoie de o altă unealtă nu poate face acest lucru, deoarece atelierele de unelte lucrează în succesiuni, iar introducerea unei unelte într-o coadă deja ocupată întârzie tot ce se află în spatele ei. Orice evaluare a vitezei cu care un program se poate reface după o eroare trebuie să trateze foarte diferit aceste două inputuri, însă majoritatea cumpărătorilor le tratează la fel.
Consecința practică este o regulă ușor de enunțat și de urmat: protejați desenul cu mai multă grijă decât protejați specificația, chiar dacă specificația pare mai importantă. Specificația poate fi modificată contra cost. Desenul nu mai poate fi modificat pentru nimic odată cu tăierea uneltei, iar singurul moment în care modificarea este ieftină este înainte ca cineva să fi rezervat un loc în atelierul de unelte.

Ce se include în NRE, rând cu rând
Design și inginerie. Design electronic, integrare mecanică, configurația acustică, atunci când există, precum și lucrările de firmware și aplicație. În gama noastră, configurațiile acustice și optice reprezintă partea costisitoare a designului, deoarece un modul cu cameră în interiorul unei teme, un traductor cu conducere osoasă cu un câștig de 35 dB și o lentilă electrochromă modifică fiecare designul mecanic, nu doar adaugă o componentă.
Proiectarea matrițelor. Proiectarea sculei, probele de ștampilare, corecțiile și seriile de validare. Această componentă este frecvent menționată la categoria matrițe, nu ca NRE, și merită separată pentru un motiv anume: calitatea primului exemplar depinde de ea, iar costul unei scule prost pregătite este plătit, în esență, de două ori — o dată prin corecția sculei și o dată prin producția care trebuie refăcută.
Proiectarea certificării. Planul de testare, pregătirea probelor, relația cu laboratorul și dosarul tehnic. Aceasta este NRE în sensul că reprezintă activitate unică, iar este partea care cel mai adesea nu este bugetată deloc. Poziția noastră publicată este că nu apare niciun text CE, FCC sau RoHS pentru modelele destinate adulților, că nu există un număr de certificat pe care să-l putem menționa și că nici nu deținem o poziție publicată privind certificarea modelelor pentru copii; prin urmare, un cumpărător nu poate presupune că volumul acestei activități este redus.
Documentația și grafica. Manualul, ambalajul, etichetarea pentru fiecare piață și traducerile. Grafica pentru fiecare limbă reprezintă un cost recurent, chiar dacă fișierul grafic este unic; acesta este unul dintre locurile în care o linie cu cost unic conține discret ceva care reapare în fiecare an.
Două elemente se află la limită și merită stabilite explicit, nu prin convenție. Primul exemplar poate fi considerat atât NRE, cât și producție, iar răspunsul modifică modul în care este aprobat — ca livrabil de dezvoltare sau ca unitate de producție. Calibrarea poate fi considerată recurentă și este frecvent inclusă într-un cost unic. Ambele sunt mici separat și ambele devin surse de dispute atunci când prognoza cumpărătorului se dovedește diferită de ipoteza furnizorului.
Modul de a clarifica un element aflat la limită este să întrebăm ce se întâmplă cu el când programul se încheie. Dacă nu mai este necesar deloc, a fost un cost unic. Dacă reapare la următoarea comandă, a fost recurent, indiferent de modul în care primul a fost facturat. Această singură întrebare rezolvă majoritatea ambiguităților într-o singură după-amiază și produce o listă pe care ambele părți o pot semna, deoarece este derivată din comportamentul propriu-zis al programului, nu dintr-o convenție.
Ce se consideră matriță și de ce scule are nevoie în realitate un program
Matrițele ramei și ale brațelor. Cel mai mare element. Dacă este necesară o matriță nouă depinde de faptul că programul folosește o geometrie publicată a ramei sau modifică secțiunea transversală, iar decizia privind bateria este cea care determină modificarea — un braț care adăpostește o celulă, un circuit de protecție și o placă electronică necesită o secțiune diferită de cea a unui braț optic.
Matrița lentilei, atunci când profilul lentilei este specificat în funcție de rama cumpărătorului.
Matrița carcasei, atunci când o carcasă de încărcare face parte din produs. Gama noastră publică capacități de 900 mAh, 1200 mAh și 1400 mAh, care sunt componente separate, obținute prin injecție, fiecare cu propria sculă — așadar, modificarea capacității carcasei este și o problemă legată de matrițe, nu doar de configurație.
Matrițele pentru elementele moi și finisajele. Vârfuri, tampoane și curele din silicon, precum și procesele de finisare. Acestea se repetă pentru fiecare unitate și sunt frecvent incluse din greșeală într-o linie cu cost unic, ceea ce constituie cea mai frecventă eroare de defalcare pe care o observăm.
Dispozitivele de fixare. Măsurătorile necesare planului de inspecție a primului exemplar. Sunt rareori menționate ca matrițe și se descoperă frecvent că lipsesc în etapa de preproducție, când inspecția nu poate fi efectuată conform proiectării.
Secvența din arborele decizional merită parcursă în ordine, deoarece întrebările sunt ordonate după cost. Dacă geometria ramei rămâne neschimbată, este posibil ca celelalte întrebări să conteze în continuare, dar cea mai costisitoare sculă este exclusă din analiză. Dacă geometria s-a modificat, de obicei trebuie modificată și secțiunea transversală a brațului, iar dacă brațul adăpostește electronice, modificarea este substanțială. Abia după răspunsul la aceste două întrebări devin relevante lentila și carcasa. Cumpărătorii pornesc adesea în sens invers, de la carcasa, deoarece este obiectul vizibil din magazin, și ajung astfel să plătească pentru o sculă a ramei de care nu aveau nevoie.

Celelalte patru întrebări care transformă o sumă forfecară într-un plan
- Din ce este confecționată linia de scule? Descompusă în componentele sale — cadrul, lentila, carcasa și dispozitivele de fixare — aceasta este comparabilă între furnizori. Ca valoare unică, nu poate fi comparată cu nimic și nu poate fi verificată față de a doua ofertă pentru aceeași configurație.
- Plata NRE este rambursabilă sau amortizată? Unele programe o includ în prețul unitar la un volum stabilit, iar altele nu. Diferența modifică substanțial costul efectiv al primului ordin și reprezintă diferența dintre o taxă unică și una per unitate care încetează la atingerea unui prag.
- Care este volumul de amortizare? Dacă o sumă fixă NRE este distribuită pe 500 de unități, primul ordin are un cost unitar efectiv mult mai mare decât a cince mi-a unitate. Un cumpărător care nu a realizat acest calcul va fi surprins de prețul primului ordin și poate conclude că furnizorul l-a evaluat greșit, deși ambele valori sunt corecte pentru volume diferite.
- Care este poziția privind întreținerea sculelor? Sculele se uzează, iar un program care nu a stabilit cine plătește întreținerea va aborda această discuție în cel mai nepri moment. O unealtă cu un număr de cicluri înregistrat și cu un istoric al întreținerii este un activ; una fără niciuna dintre aceste informații este o pasivitate pe care nimeni nu a evaluat-o.
Aceste patru întrebări determină și modul în care trebuie distribuit efortul de negociere, aspectul la care se referă graficul de mai sus. Prețul unitar atrage cea mai mare atenție deoarece este cel mai vizibil și cel mai ușor de cuantificat, iar este într-adevăr cel mai negociabil dintre cele trei. Totuși, volumul de amortizare și sfera NRE au un impact mai mare asupra totalului decât câteva puncte din prețul unitar, iar ambele se stabilesc printr-o întrebare, nu prin presiune.
Patru greșeli explică majoritatea pozițiilor nefavorabile. Negocierea fermă a prețului unitar și acceptarea taxei pentru scule, deși suma unică este frecvent mai mare decât prețul unitar. Acceptarea unei sume unice care include costuri recurente — scule moi, finisaje, grafică pentru fiecare limbă și calibrare — elemente care devin discret marja. Neîncercarea de a separa primul articol de seria de producție, astfel încât o modificare de design făcută după acesta să fie cea mai costisitoare modificare posibilă. Și tratarea sculelor ca pe o problemă a furnizorului, ceea ce se întâmplă atunci când nimeni nu întreabă cine deține unealta și unde este păstrată. Pagina cerințelor privind sculele tratează această problematică în detaliu.
Există și o a cincea greșeală, mai greu de observat, deoarece pare să reflecte prudența: amânarea deciziei privind sculele până la etapa probelor, pentru a menține redus primul ordin. Un program care nu a decis dacă este necesară o unealtă nouă va afla răspunsul în momentul în care schimbarea lui costă cel mai mult, iar rezultatul este de obicei că opțiunea mai ieftină nu exista în realitate. Întrebarea privind sculele trebuie să se afle în faza de proiectare, unde costă o discuție, nu în faza de preproducție, unde costă un termen.

De ce diferă suma unică de costul unitar
Există un motiv structural pentru care cele două valori arată așa cum arată, iar înțelegerea lui elimină majoritatea surprizelor descrise de cumpărători. O cheltuială unică nu este împărțită la nimic, cu excepția cazului în care cineva o împarte. Împărțirea are loc atunci când se alege un volum peste care se amortizează, iar această alegere se face pentru confort, nu este derivată din program — motiv pentru care costul unitar efectiv al primului ordin este, de obicei, mult mai mare decât valoarea avută în vedere de cumpărător la aprobarea totalului.
Al doilea motiv este că cele două valori evoluează în direcții opuse sub presiune. Dacă specificațiile cresc, efortul de inginerie crește, iar prețul unitar rămâne aproximativ neschimbat. Dacă volumul crește, componenta amortizată scade brusc, în timp ce prețul unitar scade lent. Rezultatul este un program al cărui cost total este dominat de sumele unice în primul an și de costul unitar în al treilea an, iar o analiză de fezabilitate construită pe baza valorii din primul an va părea greșită în anul al treilea, chiar dacă nu s-a întâmplat nimic rău.
Ce urmează este practic, nu teoretic. Modelați programul la trei volume, nu la unul singur — primul ordin, o valoare plauzibilă pentru douăsprezece luni și o valoare la care ați fi mulțumiți să ajungeți — și calculați separat pentru fiecare, în loc să aplicați o singură amortizare. Un program care pare acceptabil la primul volum și inacceptabil la valoarea pentru douăsprezece luni vă transmite ceva real despre ipoteza de volum, iar această constatare este mult mai ieftină dacă este făcută pe hârtie.
Există o a doua obicei de modelare care merită format: separarea părții cu adevărat unice a cheltuielii inițiale de partea care încetează atunci când încetezi să plătești pentru ea. Fotografiile de test, calibrarea și grafica inițială sunt costuri unice. Întreținerea, finisarea, actualizările graficii pentru fiecare limbă și certificarea permanentă nu sunt și aparțin unui alt an din plan. Cumpărătorii care le includ pe toate în primul an nu au calculat greșit; au răspuns la o întrebare pe care nimeni nu a pus-o, motiv pentru care planul este refăcut în anul al doilea, iar refacerea este atribuită furnizorului.
Niciuna dintre aceste obiceiuri nu presupune obținerea unui preț de la cineva. Ambele presupun cunoașterea liniilor cărora le aparțin costurile, iar acesta este exact ceea ce oferă o ofertă detaliată corespunzător.
Există un al treilea obicei de modelare, și este cel mai rar. Scrie ce ar trebui să facă programul diferit dacă volumul se dovedește a fi jumătate din cel estimat — nu cifra, ci acțiunea. Un program cu o unealtă proiectată pentru o anumită geometrie și cu o listă de materiale organizată în jurul unei anumite cantități de comandă are un set destul de restrâns de răspunsuri la jumătate din volum, iar identificarea lor înainte de comandă costă mult mai puțin decât descoperirea faptului că răspunsul este "comandă suplimentară la un alt preț", ceea ce schimbă afacerea cumpărătorului, nu planul acesteia.
Același exercițiu funcționează și în sens invers. Scrie ce ar trebui să facă programul dacă o componentă devine indisponibilă după șase luni. Majoritatea programelor au un răspuns care presupune înlocuirea și revalidarea, iar câteva nu au niciun răspuns. Cele fără răspuns sunt programele în care o singură întrerupere a aprovizionării devine o problemă de aprovizionare, iar identificarea lor este un exercițiu documentar, nu unul de inginerie.
A patra dintre aceste întrebări este cea la care se răspunde cel mai rar și este cea al cărei răspuns contează cel mai mult odată ce programul a ajuns în spate. O unealtă este un activ fizic care supraviețuiește programului care a finanțat-o, iar poziția cumpărătorului în privința ei este determinată de ceea ce s-a consemnat, nu de cum a fost relația la acel moment.
Patru aspecte specifice diferențiază un furnizor în jurul căruia poți planifica de unul cu care trebuie să negociezi după încheierea proiectului:
- Cine deține unealta și dacă aceasta include grafica, datele CAD, desenele dispozitivelor de fixare și fișele de proces, sau doar componenta metalică. Acestea sunt active diferite, cu valori diferite, iar un furnizor care răspunde doar la prima jumătate a răspunsului a răspuns doar la jumătate din întrebare.
- Ce se întâmplă cu unealta dacă programul este întrerupt — dacă este casată, vândută sau depozitată în numele tău și cine suportă între timp depozitarea, întreținerea și asigurările.
- Cine plătește când unealta își încheie durata de utilizare. O matriță care a efectuat numărul de cicluri prevăzut nu reprezintă o problemă pentru furnizor, iar un cumpărător care presupune contrariul găsește costul într-o ofertă revizuită, nu într-o discuție.
- Cât costă o modificare ulterioară a geometriei. Modificarea unei unelte existente și realizarea unei unelte reprezintă volume de lucru diferite, iar diferența dintre ele este vizibilă doar dacă oferta le tratează ca linii distincte.
Ultimul aspect îi surprinde cel mai mult pe cumpărători, deoarece un program pornește de obicei de la o singură configurație și adaugă ulterior o variantă. Testul este simplu: întreabă ce se modifică la unealtă dacă se schimbă doar specificațiile, apoi întreabă ce se modifică dacă se schimbă geometria. Un furnizor care răspunde cu încredere la prima întrebare și vag la a doua îți arată că a doua este o presupunere, iar presupunerile din acel stadiu ale unui program sunt, de regulă, cele mai costisitoare.
Include toate cele patru aspecte în cererea de ofertă, nu în confirmarea de primire. Sunt întrebări obișnuite, dar incomode de ridicat un an mai târziu, iar această asimetrie este toată ideea: un cumpărător care întreabă de la început negociază dintr-o poziție în care furnizorul a răspuns deja, în timp ce un cumpărător care întreabă ulterior negociază împotriva unui răspuns care trebuie inventat pe loc.
Ce vom detalia și ce nu vom publica
Vom detalia separat NRE și sculele de prețul unitar, deoarece o sumă forfecară nu este o cifră în jurul căreia poți planifica și deoarece cele două se comportă diferit într-o negociere. Detalierea va prezenta ingineria defalcată pe fluxuri de lucru — mecanică, electronică, firmware, aplicație, acustică și suport pentru certificare — sculele defalcate pe componente — ramă, lentilă, carcasă și dispozitive de fixare — costurile unice separate explicit de cele recurente, precum și volumul de amortizare și orice condiții de rambursare sau credit.
Vom comunica, înainte de emiterea ofertei, dacă un program necesită scule noi sau poate folosi o matriță existentă, precum și unde sunt depozitate sculele, cine le deține și care este situația întreținerii lor. Aceasta este o întrebare pe care cumpărătorii ar trebui să o pună fiecărui furnizor, iar răspunsul este mai edificator decât cifra în sine: un furnizor care poate răspunde are un registru al sculelor, iar unul care nu poate răspunde are sculele somewhere unde nu le poate găsi.
Cantitățile minime de comandă, termenele de producție și prețurile unitare nu sunt publicate pe acest site și se confirmă pentru fiecare solicitare, deoarece fiecare depinde de configurație, cantitate, scule și programul actual. Ce vom face este să vă prezentăm detalierea unei sume pentru un anumit program, inclusiv care dintre costuri sunt structurale și care se negociază la următoarea comandă. Structura costurilor prezintă schema completă în care se încadrează aceste costuri, iar factorii de cost ai materialelor pentru rame acoperă alegerile de materiale care influențează mai multe dintre ele.
Dacă ne trimiteți configurația, cerința de branding și volumul, vă vom spune ce scule sunt implicate și ce acoperă costurile NRE.
Lecturi conexe
- Dezvoltare ODM
- Cerințele standard OEM privind sculele
- Factorii de cost ai materialelor pentru rame
- Faza de proiectare ODM și deciziile sale
Trimiteți configurația, cerința de branding și volumul, iar noi vă vom spune ce scule sunt implicate.



